"Am aprobat astăzi Strategia naţională privind sistemul de achiziţii publice. Marţi, cele patru legi, pachetul de legi elaborat în baza noilor Directive europene va pleca spre Parlament, intră în dezbaterea Senatului, după aceea a Camerei. Din punctul nostru de vedere, jumătate din problema marilor investiţii, în special în infrastructură, se poate rezolva, pentru că atât timp cât legislaţia ne obligă de fiecare dată să atribuim contracte unora care doar vin cu preţul cel mai mic şi după aceea, dacă le reziliem, pierdem banii şi tot aşa. A fost jumătate din problemă, repet, şi asta ţine de Guvern şi prin noua legislaţie cu siguranţă o putem îmbunătăţi considerabil", a explicat premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă. 

Ponta a adăugat că există "o a doua jumătate a problemei" privind achiziţiile publice care "nu poate fi rezolvată de Guvern". 

"Ţine de atmosfera din toate instituţiile contractante, unde nimeni nu mai semnează absolut nimic, dar e o chestiune care, repet, nu ţine de Guvern. Ţine de ceea ce ne dorim noi ca ţară şi sper doar ca lucrurile să se îmbunătăţească şi din acest punct de vedere", a mai declarat premierul. 

 

Sursa: Agerpres