Guvernul a acceptat doar 50 de amendamente din cele 1.770 depuse de parlamentari pe marginea Legii Educaţiei.

Cabinetul Boc a analizat luni seara într-o şedinţă specială de Guvern toate amendamentele depuse de parlamentari, dar a acceptat doar pe acelea “care corespund principiilor din Pactul Naţional pentru Educaţiei şi Programului de guvernare”. Această ultimă formă a Legii Educaţiei este cea pe marginea căreia Guvernul îşi asumă răspunderea marţi, 15 septembrie.

Directorii de şcoli trebuie să renunţe la carnetul de partid

Executivul a decis asupra problemei legate de conducerea şcolilor şi universităţilor şi implicarea politică a conducătorilor instituţiilor de învăţământ.
Astfel, şcolile vor fi conduse de un Consiliu de Administraţie din care vor face parte reprezentanţi ai părinţilor, profesorilor şi ai autorităţilor locale.

Consiliul va alege directorul şcolii, care nu va mai avea dreptul de a fi membru al unui partid politic. Directorii care în acest moment deţin un carnet de membru de partid vor avea la dispoziţie 45 de zile din momentul intrării în vigoare a Legii pentru a opta pentru funcţia de director sau pentru statutul de politician.
Nici la conducerea unei universităţi nu vor vor mai avea acces politicienii.