Scăderi pe bursele americane. Costurile uriașe ale dezvoltării inteligenței artificiale îi îngrijorează pe investitori
SURSA FOTO: Dreamstime
Companiile din sectorul tehnologic american au înregistrat scăderi importante pe bursă, pe fondul îngrijorărilor privind costurile tot mai mari ale investițiilor în inteligența artificială (AI). Indicele Nasdaq 100 a pierdut 5,5% săptămâna trecută, iar acțiunile CoreWeave au scăzut cu aproape 24%. Bogdan Maioreanu, analist eToro pentru România, avertizează că investitorii încep să urmărească nu doar creșterea cererii pentru AI, ci și capacitatea companiilor de a-și finanța expansiunea.
Acțiunile CoreWeave au pierdut aproape 24%, iar costurile de finanțare au crescut
Valul de scăderi de pe bursele americane a afectat în special companiile tehnologice, care au beneficiat în ultimii ani de interesul investitorilor pentru inteligența artificială.
Indicele Nasdaq 100, dominat de companiile din acest sector, a scăzut cu 5,5% săptămâna trecută.
Printre cele mai afectate companii s-a numărat CoreWeave, furnizor de servicii cloud și infrastructură pentru inteligența artificială. După ce prețul acțiunilor sale aproape se dublase între ianuarie și începutul lunii mai, compania a pierdut aproape 24% din valoarea bursieră într-o singură săptămână.
Semnale de îngrijorare au apărut și pe piața obligațiunilor. Randamentele unor obligațiuni CoreWeave au ajuns la aproximativ 15%, cu aproape 10 puncte procentuale peste randamentele titlurilor de stat americane.
Potrivit lui Bogdan Maioreanu, analist eToro pentru România, aceste evoluții arată că finanțarea expansiunii în domeniul inteligenței artificiale ar putea deveni tot mai costisitoare.
Randamentele ridicate ale obligațiunilor nu modifică dobânzile fixe pe care CoreWeave le plătește deja, dar sugerează că viitoarele împrumuturi ar putea fi considerabil mai scumpe.
Pentru o companie care investește masiv în echipamente informatice și închiriază centre de date, creșterea costurilor de finanțare poate reduce sumele disponibile pentru dezvoltare. O alternativă, emiterea de noi acțiuni, ar putea diminua participațiile actualilor acționari.
Oracle se confruntă cu presiuni financiare din cauza investițiilor în AI
Problemele de finanțare nu se limitează la companiile specializate în infrastructură pentru inteligența artificială.
Oracle, unul dintre marii furnizori de servicii și soluții tehnologice, are nevoie de investiții substanțiale pentru dezvoltarea activităților sale din domeniul AI.
Datoria companiei se menține în categoria „investment grade”, ceea ce indică un nivel de risc considerat acceptabil pentru investiții. Totuși, agenția Moody’s îi atribuie o perspectivă negativă, iar evaluarea S&P se situează cu o treaptă peste categoria speculativă, cunoscută drept „junk”.
O retrogradare nu este inevitabilă, însă investitorii urmăresc dacă veniturile generate de contractele cu clienții sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor cu infrastructura și a dobânzilor.
Prezența Oracle în indicele S&P 500 înseamnă că evoluția acțiunilor sale influențează inclusiv investitorii care dețin fonduri ce urmăresc acest indice.
Problemele de finanțare s-ar putea transmite către Nvidia și operatorii de centre de date
Bogdan Maioreanu atrage atenția că o încetinire a investițiilor în infrastructura AI ar putea afecta mai multe categorii de companii.
CoreWeave cumpără echipamente bazate pe tehnologia Nvidia și închiriază spații de la furnizori precum Applied Digital și Core Scientific.
Dacă ritmul extinderii infrastructurii ar încetini, efectele s-ar putea vedea în comenzile de echipamente, veniturile din închirieri și activitatea de construcție a centrelor de date.
Impactul nu ar fi neapărat identic pentru toate companiile, deoarece acestea au contracte și mecanisme diferite de protecție financiară.
Analistul eToro subliniază însă că un portofoliu care include un producător de cipuri, un furnizor de servicii cloud și un dezvoltator de centre de date poate fi expus acelorași riscuri, chiar dacă investițiile par diversificate.
În acest context, rezultatele financiare ale companiilor devin importante pentru evaluarea profitabilității investițiilor în AI.
Investitorii urmăresc în special fluxul de numerar rămas după cheltuielile de capital, modificările bugetelor de investiții și planurile de finanțare anunțate de conducerile companiilor.
Potrivit analistului, sezonul precedent de raportări financiare a arătat că simpla anunțare a unor investiții mai mari în inteligența artificială nu mai este suficientă pentru a determina creșterea acțiunilor. Companiile trebuie să demonstreze că aceste cheltuieli pot genera profituri și lichidități.
Aproape unul din cinci investitori români vrea să investească mai mult în tehnologie
În ciuda scăderilor recente, interesul investitorilor individuali pentru companiile tehnologice și inteligența artificială rămâne ridicat.
Potrivit sondajului „Retail Investor Beat”, realizat de eToro, 20% dintre investitorii individuali la nivel global afirmă că este foarte probabil să își majoreze investițiile în sectorul tehnologic.
În România, procentul este de 18%.
Bogdan Maioreanu consideră că semnalele de avertizare venite de pe piața obligațiunilor nu reprezintă automat un motiv pentru vânzarea acțiunilor. Rezultatele financiare solide și accesul la finanțare în condiții avantajoase ar putea contribui la stabilizarea pieței.
Riscurile ar crește însă dacă firmele ar începe să genereze mai puține lichidități tocmai într-o perioadă în care refinanțarea datoriilor devine mai dificilă.
Diferența dintre companiile care își pot finanța investițiile din resurse proprii și cele care depind permanent de noi împrumuturi sau emisiuni de acțiuni ar putea deveni astfel un factor important în evoluția sectorului tehnologic.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.