Săptămâna trecută, după mai multe luni de negocieri, Grecia şi creditorii săi au finalizat prima revizuire a programului de asistenţă convenit în vara anului trecut, deschizând calea pentru debutul discuţiilor cu privire la reducerea datoriei ţării. Creditorii internaţionali au dat undă verde pentru eliberarea unor tranşe în valoare de 10,3 miliarde de euro, cu condiţia ca autorităţile de la Atena să modifice recentele legi privind pensiile şi privatizările precum şi să elibereze vânzarea de credite neperformante. 

Cu toate acestea, sursele citate de Reuters susţin că într-o scrisoare trimisă săptămâna trecută, ministrul grec de Finanţe, Euclid Tsakalotos, i-a avertizat pe creditori că o parte din solicitările lor suplimentare nu pot fi îndeplinite. Potrivit uneia din surse, ar fi vorba de solicitările vizând creditele neperformante şi reforma pensiilor. 

"Nu putem face niciun fel de modificări substanţiale. Dar vom continua cu amendamentele tehnice discutate. Unele dintre ele sunt în direcţia corectă", a declarat un oficial guvernamental elen. 

Cotidianul grec Ta Nea susţine că scrisoare a fost trimisă către comisarul european Pierre Moscovici, membrului în boardul BCE, Benoit Coeure şi directorului departamentului european al FMI, Poul Thomsen. 

La Bruxelles o serie de oficiali europeni au confirmat că cele două părţi "lucrează în continuare la finalizarea măsurilor cerute" după ce Atena şi-a exprimat o serie de îngrijorări. 

Acest dezacord ar putea întârzia şi mai mult eliberarea unor noi noi tranşe din programul de asistenţă de care Atena are nevoie de urgenţă pentru a putea rambursa în luna iunie o serie de credite către FMI, la care se adaugă o serie de obligaţiuni către Banca Centrală Europeană care ajung la maturitate în luna iulie precum şi arieratele statului. 

AGERPRES