Grecia poate rezista fără împrumuturi până la sfârşitul lunii aprilie, iar autorităţile de la Atena încă nu au hotărât când vor apela la pieţele de capital pentru a refinanţa datoriile ajunse la scadenţă, a declarat ministrul adjunct de Finanţe, Philippos Sachinidis, citat de Reuters.

„Avem capacitatea de a rezista până la sfârşitul lunii aprilie, fără a apela la pieţele de capital. Nu am luat încă nicio decizie legată de când vom începe să căutam împrumuturi”, a afirmat Sachinidis pentru postul de televiziune Mega TV.

În perioada aprilie-mai, vor ajunge la scadenţă datorii de circa 23 de miliarde de euro, iar guvernul elen ar putea acoperi şapte miliarde din total, a declarat şeful agenţiei naţionale a datoriilor, Petros Christodoulou, pentru publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Grecia a împrumutat deja peste 15 miliarde de euro în acest an prin intermediul emisiunilor de obligaţiuni şi a unui plasament privat, dintr-un necesar estimat la 53,2 miliarde de euro pentru 2010. Totodată, autorităţile intenţionează să diminueze în 2010 cu patru puncte procentuale deficitul bugetar, la 8,7% din Produsul Intern Brut.

„Avem nevoie de o armă încărcată pe masă”

În aceste condiţii, Atena încearcă să determine membrii Uniunii Europene să asigure un pachet de finanţare la care să poată apela în caz de nevoie. Dacă nu se va ajunge la o rezolvare europeană a problemelor sale, Grecia ar putea cere ajutor Fondului Monetar Internaţional pentru a-şi onora obligaţiile financiare, a indicat premierul elen, George Papandreou.

„Avem nevoie de o armă încărcată pe masă pentru a ne asigura că pieţele răspund într-o manieră pozitivă”, a declarat premierul grec.