Grecia cere UE ajutor umanitar

Grecia cere UE ajutor umanitar
Publicat de Bogdan Biszok la 7 septembrie 2015, 12:02

Grecia a cerut luni Uniunii Europene ajutor umanitar pentru a face faţă ‘situaţiei volatile’ create ca urmare a numărului tot mai mare de imigranţi şi refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Africa care ajung pe ţărmurile sale, relatează Reuters.

Atena a solicitat UE să-şi activeze mecanismul de protecţie civilă, organismul european de răspuns la situaţiile de criză, pentru a trimite personal, ajutoare medicale şi medicamente, haine şi echipamente, a precizat Ministerul de Interne elen.

Grecia se luptă să facă faţă miilor de persoane care fug de sărăcie şi de război din ţări precum Siria dorind să ajungă în Europa. Situaţia este extrem de tensionată pe insulele sale din est, Kos şi Lesbos, unde ajung cei mai mulţi refugiaţi datorită proximităţii acestor insule faţă de Turcia.

"Serviciul de prim ajutor a solicitat ca mecanismul UE de protecţie civilă să fie activat pentru a consolida substanţial
eforturile depuse de serviciul de primire a refugiaţilor pentru a gestiona o situaţie volatilă" a precizat ministerul.

Mecanismul UE de protecţie civilă coordonează eforturile blocului de ajutor umanitar, canalizând ajutoarele şi trimiţând echipe speciale în zone calamitate. El a ajutat anterior Grecia în lupta împotriva incendiilor forestiere.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans şi comisarul european pentru migraţie Dimitris Avramopoulos au promis deja Atenei un ajutor de 33 de milioane de euro pentru a face faţă crizei imigranţilor. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.