'BERD este pregătită să investească în toate cele patru mari bănci elene, fiind decisă să cheltuiască 80 milioane de euro pentru fiecare creditor, deşi plafonul de 250 milioane de euro arată că sumele cheltuite pentru fiecare bancă nu vor fi egale", susţin sursele. 

În acest an, Grecia a devenit al doilea stat membru al zonei euro, după Cipru, care beneficiază de investiţiile BERD, instituţie care a fost înfiinţată în ideea de a ajuta la dezvoltarea economiei de piaţă şi a democraţiei în cele 27 de state foste comuniste din Europa de Est. 

Anul trecut, BERD a preluat o participaţie de 5% la Bank of Cyprus, în cadrul unei majorări de capital în valoare de un miliard de euro, iar analiştii se întreabă dacă BERD va face un lucru similar şi în Grecia. 

În ultimii ani, BERD şi-a extins aria de operaţiuni prin includerea unor părţi din Africa de Nord şi Asia Centrală, iar în acest an acţionarii băncii au dat undă verde pentru ca BERD să poată derula proiecte şi în Grecia. 

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi ţări precum Turcia. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ şapte miliarde de euro în peste 368 de proiecte din România. În 2014, România a fost a şasea ţară în topul principalilor beneficiari de investiţii BERD. 

Necesarul de capital al băncilor din Grecia se ridică la 14,4 miliarde de euro (15,9 miliarde de dolari) potrivit scenariului negativ al testelor de stres anunţate sâmbătă de Banca Centrală Europeană şi la 4,4 miliarde de euro conform scenariului de bază. 

National Bank of Greece, cel mai mare grup bancar elen după active, are un deficit total de capital de 4,6 miliarde de euro, din care 1,6 miliarde de euro în cazul scenariului de bază. 

A doua bancă din Grecia, Piraeus, are cel mai ridicat deficit de capital, de 2,2 miliarde de euro conform scenariului de bază, şi 4,9 miliarde de euro în total. Necesarul Alpha Bank este de doar 263 de milioane de euro în scenariul de bază şi 2,7 miliarde de euro în scenariul negativ. 

Cel mai mic necesar de capital se înregistrează la Eurobank, în valoare totală de 2,2 miliarde de euro, din care 339 milioane de euro corespund scenariului de bază. 

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

AGERPRES