Grapini: CEC nu ar trebui blamată din cauza unor greşeli personale

Grapini: CEC nu ar trebui blamată din cauza unor greşeli personale
Publicat de la 20 noiembrie 2013, 14:11

CEC Bank nu ar trebui blamată ca bancă, din cauza unor greşeli personale, a declarat miercuri ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini.

‘De când sunt ministru, am avut câteva întâlniri şi acţiuni cu CEC, vorbesc de instituţie, nu de persoană. Dacă se face o analiză punctuală a unor ieşiri din regulamentele băncii, asta este altceva. Eu am lucrat cu CEC, nu am lucrat cu domnul Gheţea (preşedintele CEC – n.r.). În teritoriu, de foarte multe ori au venit vicepreşedinţi, eu nu cred că trebuie să blamăm o bancă pentru greşeli personale’, a afirmat Grapini, citată de Agerpres.
CEC este o bancă de stat cu care Departamentul pentru IMM-uri are un parteneriat în toată ţara în sprijinul IMM-urilor, prin credite cu costuri reduse şi consilierea firmelor care vor să atragă fonduri europene.
Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, solicitarea venită din partea preşedintelui comisiei pentru buget-finanţe, Cosmin Necula, referitoare la iniţierea unei anchete parlamentare privind activitatea CEC – Bank S.A.
Senatorii doresc ca această instituţie să le pună la dispoziţie normele bancare în baza cărora acordă credite, după ce în presă au apărut informaţii legate de o posibilă încălcare a regulilor interne ale băncii privind un credit acordat unei persoane fizice – Ioana Băsescu, fiica preşedintelui României

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.