Gordon Brown: Economia Marii Britanii va reveni pe creştere până la sfârşitul acestui an

Gordon Brown: Economia Marii Britanii va reveni pe creştere până la sfârşitul acestui an
Publicat de CAPITAL la 26 octombrie 2009, 09:25

Premierul britanic, Gordon Brown, a declarat că economia va reveni pe creştere până la sfârşitul anului, aceasta fiind prima sa reacţie publică după prezentarea datelor oficiale care indică o scădere de 0,4% a Produsului Intern Brut în al treilea trimestru, potrivit BBC, citat de Mediafax.
„Promisiunea mea este de a transforma în realitate reforma sistemului financiar şi de a readuce pe creştere economia britanică până la sfârşitul acestui an. Acum, mai mult ca niciodată,

Premierul britanic, Gordon Brown, a declarat că economia va reveni pe creştere până la sfârşitul anului, aceasta fiind prima sa reacţie publică după prezentarea datelor oficiale care indică o scădere de 0,4% a Produsului Intern Brut în al treilea trimestru, potrivit BBC, citat de Mediafax.

„Promisiunea mea este de a transforma în realitate reforma sistemului financiar şi de a readuce pe creştere economia britanică până la sfârşitul acestui an. Acum, mai mult ca niciodată, a sosit momentul pentru măsuri clare şi sigure. De aceea ar fi sinucidere dacă am elimina brusc la fondurile şi investiţiile care sprijină tinerii, familiile şi afacerile în contextul celor mai dicile provocări din ultimele decenii”, a afirmat Brown.

Premierul a acceptat că economia trece printr-o perioadă dificilă, însă a asigurat că lupta pentru oprirea unei a doua Mari Depresiuni este câştigată, mulţumită cooperării la nivel internaţional. El a avertizat, totodată, că revenirea va fi slabă, iar Marea Britanie a rămas în urma altor state importante.

Oficialul s-a angajat, totodată, să ia măsuri împotriva bonusurilor excesive primite de bancheri şi a politicii operatorilor de cărţi de credit de a majora fără explicaţii dobânzile.

Economia Marii Britanii a scăzut cu 0,4% în al treilea trimestru, prelungind cea mai dificilă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Franţa şi Germania, cele mai mari economii din Europa, au ieşit din recesiune în al doilea trimestru, cu o creştere a PIB de 0,3%.

SURSA: Mediafax

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.