Goldman Sachs: Pieţele emergente au devenit dezechilibrate
Pieţele emergente nu mai sunt preferatele investitorilor, pentru că au devenit dezechilibrate, iar riscurile au crescut, a declarat, marţi, Themistoklis Fiotakis, senior economist la Goldman Sachs.
'Regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est este destul de uniformă, în sensul că economiile de aici se aseamănă foarte mult. Sunt economii mici, bazate puternic pe exporturi, care în ultimii ani şi-au deschis graniţele investitorilor din alte ţări, astfel că depind masiv de capitalul străin', a spus reprezentantul Goldman Sachs, la summitul UE al Europei de Sud-Est, organizat de publicaţia The Economist.
Potrivit lui Themistoklis Fiotakis, regiunea se confruntă în acest moment cu trei mari provocări.
'În primul rând, este vorba de faptul că pieţele emergente nu mai sunt preferate de investitori, cum era înainte. Acum au apărut dezechilibre, există rate mari ale inflaţiei şi performanţe slabe din punctul de vedere al creşterii economice. Pieţele emergente sunt acum sub presiune', a explicat Fiotakis.
În opinia sa, o altă provocare cu care se confruntă regiunea din care face parte şi România este potenţialul de creştere al monedei americane.
'Din acest punct de vedere, este un beneficiu faptul că regiunea despre care vorbim se bazează foarte mult pe moneda euro', a menţionat bancherul.
El a amintit şi de scăderea creditării, ceea ce frânează, de asemenea, creşterea economică.
'Deci, trebuie să fim pregătiţi pentru riscuri', a conchis Fiotakis.
Summitul Uniunii Europene pentru Europa de Sud-Est – 'Pe drumul spre stabilitate şi creştere', organizat la Bucureşti de publicaţia The Economist, dezbate marţi perspectivele economice ale regiunii. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





