Gimnasta Ana Bărbosu ar putea fi suspendată doi ani. A bifat 3 absențe la controlul antidoping. Avocatul ei: Suntem încă departe de o decizie definitivă
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Ana Maria Bărbosu
Gimnastica românească e la un pas să primească o lovitură de proporții după ce s-a aflat că Ana Maria Bărbosu, recent desemnată gimnasta anului 2025 în Europa, ar putea fi suspendată pentru doi ani de Agenția Internațională de Testare. Decizia poate veni ca urmare a trei absențe la controalele antidoping obligatorii, într-un moment în care palmaresul sportivei este deja sub asediu. Declarațiile președintelui Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, se contrazic însă cu cele ale avocatului Anei Bărbosu și ale ANAD.
Lovitură pentru gimnastica românească: Ana Maria Bărbosu ar putea fi suspendată doi ani
Lumea sportului din România este zguduită de o decizie drastică venită din partea autorităților internaționale. Gimnasta Ana Maria Bărbosu ar putea fi suspendată pentru o perioadă de doi ani de către Agenția Internațională de Testare (ITA). Sancțiunea ar putea veni după ce sportiva a bifat trei absențe la controalele antidoping, nefiind găsită de agenți la locațiile raportate în sistemul de monitorizare.
Vestea a fost confirmată oficial marți, 28 aprilie 2026, de președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, care a precizat că forul național a primit deja informarea oficială cu privire la această suspendare.
ATENȚIE! Avocatul Anei Bărbosu spune însă că informația nu este corectă, sportivă nefiind deocamdată suspendată (vezi declarațiile acestuia mai jos). La fel au transmis și reprezentanții ANAD.
Primele semnale de alarmă privind această situație apăruseră încă din luna februarie, când s-a aflat că gimnasta riscă sancțiuni severe după ce a ratat trei verificări consecutive ale Agenției Naționale Anti-Doping la domiciliul declarat. Conform regulamentului Agenției Mondiale Antidoping (WADA), trei astfel de abateri pe parcursul unui singur an atrag automat suspendarea din activitatea competițională.
Mai exact, sportivii de performanță sunt obligați să anunțe într-o aplicație domiciliul sau locul unde se află timp de 60 de minute în fiecare zi pentru ca agenții să poată efectua teste inopinate. Dacă un sportiv nu este găsit la locația anunțată în interval de 60 de minute acest fapt constituie încălcarea regulamentului antidoping.
Trei astfel de încălcări pe parcursul unui an calendaristic duc la sancționarea sportivului, chiar dacă acesta nu are niciun test pozitiv.
Ioan Suciu: Cu siguranţă o să facă apel, lucrurile nu rămân aşa
Ioan Suciu a declarat pentru Antena Sport că Federația urmează să analizeze situația în cadrul Comitetului Executiv și a subliniat că, cel mai probabil, sportiva va face apel împotriva acestei decizii. Președintele FRG a recunoscut că, deși procedural se anticipa o măsură punitivă, asprimea și caracterul direct al suspendării au fost neașteptate.
Acesta a mai adăugat că o va contacta pe Ana Bărbosu pentru a înțelege punctul ei de vedere, menționând că, deși situația o privește direct pe sportivă, federația îi va oferi sprijinul necesar în toate demersurile viitoare.
„Sigur că am primit, dar urmează să discutăm un pic pe marginea acestui subiect. Cu siguranţă o să facă apel, lucrurile nu rămân aşa. Da, e informarea oficială.
Urmează să discutăm în Comitetul Executiv, mai apoi urmează ca Ana să urmeze procedurile de atac. Eu aşa cred, cel puţin. O voi contacta şi pe Ana în scurt timp să vedem cum vede şi ea problema.
Nu am vrut să credem, spun cu sinceritate, procedural am ştiut că se duc în direcţia suspendării, dar nu aşa de dură şi directă. Ne aşteptam la o suspendare, cunoscând regulamentul.
E vorba de Ana, e o chestiune de implicare a ei, directă. E o chestiune care o priveşte strict pe Ana. O susţinem în toate demersurile”, a declarat Ioan Suciu.
Ce spune însă avocatul Anei Bărbosu, Sabin Gherdan
„Ana nu a fost suspendată doi ani. Am vorbit telefonic cu ea în această dimineață și nu se pune această problemă din punct de vedere procedural.
O eventuală suspendare vine în urma unei decizii definitive și suntem foarte departe de acel moment. Informația publicată în presă este eronată”, a explicat avocatul pentru Euronews România.
Același lucru l-a declarat avocatul și pentru site-ul Golazo.ro.
„Am vorbit cu Ana în această dimineață. În acest moment, nu există nicio suspendare. Informația e eronată. Nu e vorba de doi ani, de nici o lună, de nici o zi.
Pur și simplu nu e corectă informația conform căreia Ana e suspendată. Mai mult nu am ce declara”, a afirmat Sabin Gherdan.
Un mesaj similar a venit și de la ANAD (Agenţia Naţională Anti-Doping).
„Acest caz este gestionat la nivel internațional de către ITA, în numele federației internaționale de gimnastică, iar demersurile aferente nu implică ofițeri de control doping ai ANAD, ci personal desemnat în cadrul programelor internaționale.
ANAD este informată în fiecare etapă a procedurii, însă informațiile au caracter confidențial până la finalizarea cazului și comunicarea oficială din partea ITA. Până în prezent, sportiva nu a fost suspendată.
Aceasta are dreptul să își formuleze apărarea cu privire la fiecare dintre cele trei situații reținute, care, cumulate, pot constitui o abatere de tip Whereabouts Failure”, au precizat reprezentanții ANAD.
Medalia olimpică de la Paris este în continuare sub semnul întrebării
Această posibilă suspendare vine într-un moment paradoxal al carierei sportivei, care fusese recent celebrată la nivel continental.
Ana Maria Bărbosu a fost desemnată „Gimnasta anului 2025” de către forul european European Gymnastics, învingând nume sonore precum Taisia Onofriciuk sau Nina Derwael. Această distincție, însoțită de un premiu simbolic și un trofeu, sublinia ascensiunea ei constantă în elita mondială.
Totuși, anul 2026 a început sub auspicii nefavorabile pentru sportivă. Dincolo de problema dopajului, situația medaliei sale de bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 rămâne extrem de complicată.
Deși TAS îi acordase inițial medalia, Tribunalul Federal Elvețian a decis la sfârșitul lunii ianuarie ca dosarul să fie rejudecat, invocând vicii grave de comunicare între părți și încălcări de regulament din partea Federației Internaționale de Gimnastică.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



