Gheorghe Dincă nu mai are scăpare. Este dus în faţa judecătorilor. Începe procesul anului în România!
Gheorghe Dincă a profitat în ultima perioadă de decizia care a amânat termenele de judecată din România, însă odată cu încheierea stării de urgenţă în România, procesul criminalului din Caracal poate începe.
Miercuri, 20 mai, este primul termen al unui dintre cele mai aşteptate procese din România. După ce pandemia a amânat termenele de judecată, Gheorghe Dincă ajunge în sfârşit în faţa judecătorilor de la Tribunalul Olt.
Magistraţii urmează să verifice probele şi actele din dosarul deschis împotriva bărbatului din Caracal pentru uciderea, în anul 2019, a Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu. Familiile celor două fete nu şi-au pierdut nici acum speranţa că ele ar putea fi în viaţă, având în vedere că nu au fost găsite cadavrele, deşi criminalul din Caracal susţine că le-ar fi ars într-un butoi, distrugând astfel aproape toate probele.
Iniţial, Dincă urma să fie audiat astăzi prin video-call, potrivit indicaţiilor privind normele de siguranţă epidemiologică din această perioadă, însă în cele din urmă s-a decis aducerea sa în faţa judecătorilor de la Tribunalul Olt.
Procesorul este programat să înceapă la ora 10:00, iar Gheorghe Dincă va da ochii la tribunal şi cu familiile îndurerate ale celor două victime, potrivit România TV.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





