Internetul evoluează rapid. După ce RCS&RDS, cel mai mare furnzior de internet din ţara noastră a lansat abonamente cu viteze de până la 1 Gbps, cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Karlsruhe au anunţat că au testat cu succes o reţea wirless la o viteză de 100 Gbps, adică o viteză reală de 12,5 GB/s.

Acest lucru înseamnă că vei putea descărca informaţii care ar putea umple un hard disk de 1 TB mai repede decât ţi-ar lua să faci un ceai.

Proiectul Millilink, aşa cum a fost denumit, este sprijinit de guvernul german şi obiectivul este de a crea reţele wireless în zone unde nu se poate ajunge cu fibra optică. Reţeaua este experimentală şi nu funcţionează decât pe o rază de 20 de metri.

Altfel, Uniunea Europeană a anunţat, recent, că fiecare gospodărie din UE poate avea, în prezent, o conexiune în bandă largă de bază, datorită disponibilității la nivel paneuropean a serviciilor în bandă largă prin satelit.

Conexiunile prin satelit sunt acum disponibile în toate cele 28 de state membre, ceea ce înseamnă că orice european poate contracta un abonament prin satelit, inclusiv cele trei milioane de persoane pentru care nu există încă acoperire prin rețelele în bandă largă fixe și mobile.

Obiectivul UE a fost realizat înainte de termen, iar următoarea etapă este oferirea de servicii în bandă largă de mare viteză pentru toți.