Agenţia care se ocupă de gestionarea datoriei Germaniei (FFA) a anunţat miercuri că a desemnat un grup de bănci format din Commerzbank, Credit Agricole, Goldman Sachs Group, HSBC Holdings şi Societe Generale care va intermedia emisiunea de obligaţiuni în valoare de 2,5 miliarde de euro. Obligaţiunile ar urma să fie scoase la vânzare în următoarele săptămâni. 

'Vom participa dacă preţul este unul corect. Mă aştept ca obligaţiunile să aibă un randament negativ, dar cu toate acestea vor fi atractive pentru fondurile de pensii', a declarat Michael Althof, manager la Pacific Investment Management Co., cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume. 

Noile obligaţiuni vor da Guvernului german un spectru complet de obligaţiuni corelate cu inflaţia. Autorităţile de la Berlin au început să vândă titluri corelate cu rata inflaţiei în 2006 şi în prezent au şase maturităţi pe piaţă. 

'Intenţia este să creştem valoarea nominală până la un total de 10 miliarde de euro', a informat FFA într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet. 

În prezent, randamentul pentru obligaţiunile germane corelate cu rata inflaţiei, care expiră în luna aprilie 2030, cea mai lungă maturitate pentru titlurile de acest fel, a crescut cu şase puncte de bază până la minus 0,27%.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: