Dependența Germaniei de materiile prime strategice chinezești complică ambițiile țării de a deveni principala putere militară a Europei. Planurile de reînarmare, care includ investiții masive în vehicule militare, rachete și muniție, riscă să fie afectate de vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare. Experții avertizează că, fără schimbări structurale și strategice, securitatea națională germană ar putea fi pusă în pericol.
Germania investește masiv în forțele sale armate
Cancelarul Friedrich Merz intenționează să transforme Germania în principala putere militară a continentului. Planul presupune modernizarea completă a armatei și creșterea capacității de producție industrială pentru apărare.
Cancelarul german a promis cheltuieli fără precedent: sute de miliarde de euro vor fi alocate sectorului de apărare până în 2029, punând capăt decadelor de restricții bugetare. Comenzile pentru vehicule militare au atins un nivel record, producția de rachete crește constant, iar cererea de muniție este în expansiune rapidă, informează Politico.eu.
Firmele de apărare se grăbesc să modernizeze fabricile și să reactiveze linii de producție inactive de decenii. Obiectivul este să refacă o bază industrială puternică, pierdută după Războiul Rece. Totuși, experții avertizează că succesul acestor planuri depinde de stabilitatea lanțurilor de aprovizionare și de accesul la materii prime strategice.
„Dacă materialele provenite din China dispar brusc, acest lucru ar putea opri planurile noastre industriale de apărare”, a avertizat Jakob Kullik, cercetător la Universitatea Tehnică din Chemnitz și expert în politica privind pământurile rare.
Dependența critică de minerale strategice
Fiecare tanc, rachetă sau dronă modernă comandată de Germania depinde de minerale greu de înlocuit. Potrivit Federației Industriilor Germane (BDI), elemente precum neodim, disprosiu, tungsten, grafit, titan și magneziu sunt esențiale pentru funcționarea tehnologiilor militare avansate.
Aceste metale alimentează sisteme radar, motoare electrice, aripioare de ghidare a rachetelor, dispozitive de ochire termică și propulsia dronelor. Practic, ele reprezintă coloana vertebrală a industriei de apărare moderne, iar majoritatea provin din China.
BDI arată că UE importă 95% din materiile prime strategice și depinde de țări din afara Uniunii pentru 90% dintre acestea. Prelucrarea internă este aproape inexistentă, iar China controlează peste 50% din prelucrarea globală a multor minerale, inclusiv până la 86% pentru elemente esențiale precum galiu și germaniu.
Riscurile cresc odată cu avansul tehnologic: Eurofighter, de exemplu, necesită titan rezistent și ușor pentru cadrele sale, procesat în mare parte în China, și metale speciale pentru motoarele aeronavelor. Rheinmetall folosește miezuri dense de tungsten pentru învelișurile tancurilor perforante, subliniind dependența de materiale externe.
China și impactul asupra producției europene
Ministerul Economiei din Germania recunoaște riscurile legate de materiile prime, dar nu oferă date exacte, trimițând la rapoartele BDI. În practică, China limitează exporturile către firmele de apărare occidentale, provocând întârzieri și creșteri de costuri.
SUA au simțit deja efectele restricțiilor chineze: în timpul administrației Trump, Beijingul a blocat exportul a 11 materiale esențiale, ceea ce a generat tensiuni în industria americană de apărare. Chiar dacă exporturile continuă, dependența structurală rămâne un risc major pentru toate țările europene, inclusiv Franța, Spania și Regatul Unit.
Jakob Kullik, expert în pământuri rare de la Universitatea Tehnică din Chemnitz, explică că din punct de vedere macroeconomic, dependența de aceste tehnologii reprezintă un risc major. Țările care le folosesc se bazează pe aceleași lanțuri de aprovizionare, toate provenind în final din China.
Limitările strategice ale UE și reacția Berlinului
Uniunea Europeană a stabilit cadrul legal pentru materiile prime critice, dar implementarea depinde de coordonarea voluntară între statele membre. Nu există o autoritate centrală sau un stoc de stat pentru minerale strategice, spre deosebire de rezervele de gaze sau petrol.
„Nu avem un stoc de stat, spre deosebire de gaze sau petrol. Acest tip de pregătire preventivă, strategică – pur și simplu nu îl văd încă”, a spus Kullik.
SUA tratează materiile prime ca active strategice. Legea privind producția de apărare permite guvernului să finanțeze mineritul intern, să dirijeze lanțurile de aprovizionare și să prioritizeze nevoile militare. În plus, există o rezervă națională prin intermediul Agenției Logistice de Apărare, un tampon federal pentru situații de urgență.
Vanessa Zobel, membră a Bundestagului, subliniază ineficiența UE:
„Legea privind materiile prime critice menționează problema, dar se pierde în birocrație. În schimb, susține ea, guvernele naționale trebuie să intervină acolo unde Bruxelles-ul ezită – mai ales când vine vorba de apărare.
Fără lanțuri de aprovizionare sigure, nu poate exista o descurajare militară credibilă. A ne face atât de dependenți în zone critice din punct de vedere al securității este o nesăbuință”, a spus ea.
Ea avertizează că dependența Germaniei de minerale reprezintă un risc direct pentru securitatea națională.
Pentru a asigura reziliența, Zobel susține reactivarea resurselor proprii ale Germaniei și autorizarea minelor neutilizate.
„O rezervă strategică are sens în perioade de criză, dar fiecare stoc este finit. Dacă vrem o adevărată reziliență, trebuie să facem schimbări structurale. Am fost prea mulțumiți de sine pentru prea mult timp.
Oricine își dorește o industrie de apărare rezistentă trebuie să autorizeze siturile miniere, să aprobe extracția și să acorde prioritate finanțări”, a adăugat ea.
Mesajul general al experților și parlamentarilor este clar: Germania trebuie să trateze mineralele critice ca pe o chestiune strategică, nu doar economică.
„Totul este politic. Totul este strategic”, spune Zobel, referindu-se la promisiunea fostului cancelar Olaf Scholz de a transforma abordarea Germaniei în materie de securitate și apărare după invazia Rusiei în Ucraina.
Aceasta implică investiții, reglementări interne și o gândire geopolitică realistă, care să nu mai lase țara dependentă exclusiv de forțele pieței și exporturile din China.
