Ministrul federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, a subliniat că ţara sa sprijină aderarea completă a României la Spaţiul Schengen, adică şi cu graniţele terestre.

Germania își va oferit întregul sprijin în vederea aderării complete la Schengen

Faeser spune că România a îndeplinit toate condiţiile timp de 14 ani. În opinia ei, următorul pas trebuie să fie aderarea completă.

În acest context, Germania își va oferit „întregul sprijin” în vederea aderării complete a României .

„Sprijinim în continuarea aderarea completă a României la Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre. Schengen este o realizare importantă a proiectului nostru european şi acum este foarte important să arătăm solidaritate şi forţă. Compromisul pe care l-a menţionat deja domnul ministru cu Austria care a intrat în vigoare aproximativ acum două săptămâni, cu aderarea cu graniţele maritime şi aeriene, a intrat deja în vigoare.

Nu este suficient. Vorbim de 14 ani în care România a îndeplinit toate condiţiile şi următorul pas trebuie să fie aderarea completă. De aceea va exista în continuare întregul sprijin al cancelarului federal şi al meu în vederea aderării complete a României la Spaţiul Schengen”, a declarat Nancy Faeser, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.

air schengen aeroportul otopeni
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Nancy Faeser a avut o întâlnire cu Cătălin Predoiu

De asemenea, Nancy Faeser a avut o întâlnire cu omologul său român, Cătălin Predoiu. Printre altele, cei doi au abordat şi subiectul migraţiei.  În opinia lui Faeser, pactul pentru migrație ar fi „foarte important”.

„Am discutat şi despre migraţie şi succesul repurtat în Parlamentul European în materie de azil şi migraţie. Este o realizare foarte importantă. După ani de discuţii şi de divizare în interiorul Europei, mă bucur că am ajuns la un consens în privinţa acestui pact şi doresc să mulţumesc încă o dată domnului ministru şi României pentru buna colaborare.

Sistemul european comun pentru azil şi migraţie este foarte important şi poate funcţiona foarte bine numai în comun pentru protecţia refugiaţilor. Protejăm oamenii care se refugiază la noi de teroare, de război, de alte lucruri, însă acest lucru nu poate fi realizat decât împreună şi acum vom beneficia de o împărţire mai corectă. Vom combate cu succes această migraţie ilegală pentru că poţi avea succes şi să îi descurajezi pe oameni de la intrarea dacă văd că au şanse puţine de a trece frontiera”, a mai spus ministrul de Interne german.

Pactul pentru migrație a fost criticat de multiple țări

Amintim că planul UE pentru migrație a fost privit drept controversat de mai multe țări. Acesta include o redistribuire obligatorie a migranţilor din statele din prima linie către alte state din UE.

O altă măsură prevede costuri financiare acelor ţări membre care refuză primirea migranţilor.

Guvernul din Slovacia a anunțat în ziua de 11 aprilie că respinge „fără echivoc” pactul respectiv.

Ministrul de Externe slovac, Juraj Blanar, a scos în evidență faptul că pactul UE privind migraţia şi azilul „nu este o soluţie sustenabilă pe termen lung”.

El a subliniat și că modul în care este realizată această reformă a politicii europene de azil evidenţiază „importanţa menţinerii dreptului de veto asupra chestiunilor de interes naţional”.

Acesta și-a manifestat și opoziţia faţă de ideea renunţării la regula unanimităţii în procesul decizional al UE.

Planul de la Bruxelles a fost întâmpinat cu o opoziție puternică și partea altor țări, precum Ungaria și Polonia.

Premierul polonez Donald Tusk a dat asigurări că Polonia va refuza aplicarea acestui mecanism controversat.

La rândul lui, ministrul de Externe din Ungaria a subliniat că Europa va fi „inundată” de migranţi dacă UE să încurajeze migraţia în loc să implementeze programe de dezvoltare în Africa.