Germania: Avansul economiei va încetini în T2, după performanţa solidă din perioada ianuarie-martie 2014

Germania: Avansul economiei va încetini în T2, după performanţa solidă din perioada ianuarie-martie 2014
Publicat de Valentin Vioreanu la 22 aprilie 2014, 13:03

Creşterea Produsului Intern Brut al Germaniei va încetini în trimestrul doi din 2014, după ce iarna blândă a reprezentat un puternic avânt pentru cea mai mare economie europeană în primele trei luni ale anului, se arată într-un raport lunar al Ministerului de Finanţe de la Berlin, publicat marţi, transmite Reuters.

Datele recente sugerează că Germania a înregistrat 'o performanţă foarte solidă' în perioada ianuarie-martie 2014, datorită avansului înregistrat în sectorul industriei şi construcţiilor, care au beneficiat de iarna blândă.

'Pe fondul creşterii activităţii economice în primul trimestru datorită vremii favorabile, datele ajustate sezonier pentru următoarele trei luni vor fi mai slabe. Dar acest efect tehnic nu ar trebui interpretat ca un semn al încetinirii ritmului de creştere al economiei', se arată în raportul Ministerului de Finanţe.

Datele recente indică o expansiune a comenzilor în industrie şi un avans al sectorului privat, în timp ce încrederea investitorilor este uşor afectată de tensiunile din Ucraina.

Guvernul de la Berlin se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Germaniei de 1,8% în acest an, datorită majorării solide a consumului privat.

Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă la o creştere a economiei germane de 0,6% în primele trei luni ale anului şi de un avans de 0,4% în trimestrul doi. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.