Germania a uimit toată Europa! Decizia luată de cea mai mare economie din Europa. Este fabulos

Germania a uimit toată Europa! Decizia luată de cea mai mare economie din Europa. Este fabulos

Sursă: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 15 octombrie 2021, 15:55

România nu este singura țară din Uniunea Europeană care este afectată de creșterea uriașă de prețuri la energie electrică. Pentru a-i ajuta pe consumatori cu aceste creșteri, Germania a anunțat noi măsuri.

Germania va reduce cu 42,7% suprataxa pe energie percepută consumatorilor

Presa internațională notează că Germania va reduce cu 42,7% suprataxa pe energie percepută consumatorilor pentru sprijinirea energiei regenerabile, pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă creşterii preţurilor la energie.

Operatorii de rețea au mai declarat, vineri, că reducerea taxei la 3,723 eurocenţi per kWh) va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Guvernul german va sprijini finanţarea reducerii taxei cu 3,25 miliarde de euro, venituri colectate din taxele pe emisiile de dioxid de carbon. Taxa, care a fost redusă cu 3,9% anul trecut pentru a ajuta economia să-şi revină în urma pandemiei, este colectată conform Legii energiei regenerabile (EEG) şi plătită producătorilor de turbine eoliene şi instalaţii pentru energia solară. Taxa EEG reprezintă o cincime din factura de energie a unui consumator, scrie Reuters.

Producția de energeie regenerabilă ar urma să crească

Operatorii de sisteme de transport (TSO) susţin că în 2022 producţia de energie regenerabilă ar urma să crească cu 11 TWh, la 239 TWh, o valoare de 22,8 miliarde de euro la preţurile de piaţă aşteptate. Operatorii sunt Amprion, 50Hertz, TransnetBW şi Tennet.

Portalul de comparare a preţurilor Verivox susţine că o gospodărie tipică consumă 4.000 kWh pe an şi ar economisi din factura sa anuală 132 euro.

Dar este doar un calcul aritmetic deoarece economiile ar putea să nu fie transferate integral de furnizori.

„Din cauza preţurilor ridicate de pe piaţă şi a creşterii tarifelor în reţea, nu va exista o reducere a poverii semnificative pentru gospodării”, apreciază Verivox.

Reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 40%

Germania s-a angajat să îşi reducă emisiile de CO2 cu 40% în 2020 în raport cu 1990 şi cu 55% în 2030 în raport cu acelaşi an.

De asemenea, Germania a reuşit o creştere considerabilă a energiilor sale regenerabile în ultimii ani, datorită politicilor pro-active adoptate de Guvern.

Sectorul energiilor regenerabile a contribuit pentru prima dată cu jumătate din producţia de electricitate în 2020, comparativ cu 25% în urmă cu mai puţin de 10 ani, potrivit Institutului de Cercetare Fraunhofer.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.