Germania a respins cererea Greciei de prelungire a acordului de asistenţă financiară

Germania a respins cererea Greciei de prelungire a acordului de asistenţă financiară
Publicat de Bogdan Biszok la 19 februarie 2015, 16:13

Ministerul german de Finanţe a respins joi cererea formulată de Grecia pentru prelungirea acordului de asistenţă financiară, apreciind că nu îndeplineşte criteriile fixate de zona euro pentru continuarea ajutorului.

"Scrisoarea venită de la Atena nu este o propunere care să conducă la o soluţie substanţială. În realitate, ea vizează obţinerea unei finanţări punte fără a îndeplini cerinţele programului. Scrisoarea nu îndeplineşte criterii convenite luni de Eurogrup", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, Martin Jaeger.

Grecia a solicitat, joi, în mod oficial partenerilor din zona euro prelungirea cu şase luni a planului de asistenţă financiară, asumându-şi în schimb anumite angajamente. Cu toate acestea, Guvernul grec a refuzat să respecte 'memorandumul' care însoţeşte programul de ajutor şi care impune o serie de măsuri de austeritate.

În schimb, Berlinul insistă asupra a cinci condiţii care trebuie îndeplinite de Grecia, printre care angajamentul de a nu reveni asupra reformelor demarate. De asemenea, Grecia trebuie să onoreze toate datoriile şi să nu pună în pericol ţintele fiscale convenite.

Actualul program de asistenţă financiară convenit de Grecia cu partenerii din zona euro expiră la data de 28 februarie. În lipsa unui nou acord, Grecia, ţară care nu se poate împrumuta de pe piaţă din cauza dobânzilor prohibitive, riscă să ajungă în lipsă de lichidităţi cu riscul ieşirii din zona euro.

O reuniune a Eurogrupului ar urma să aibă loc vineri la Bruxelles pentru a formularea unui răspuns la solicitarea Atenei.AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.