“Cred că e foarte multă confuzie. Şi este o confuzie care depăşeşte cazul meu. Este ceea ce psihologii ar numi "disonanţă cognitivă". În sensul că acum mai puţin de doi ani de zile, toată lumea spunea că sunt cel mai bun, cel mai frumos, cel mai deştept şi meritam să conduc România (…). Şi eram bun să conduc România, să fiu preşedintele acestei ţări. Iar, practic, din motive complet obscure pentru opinia publică, aceiaşi oameni care spuneau că sunt cel mai bun şi cel mai grozav, spun că acum sunt cel mai mare trădător, ticălos şi aşa mai departe”, a spus Mircea Geoană.

Întrebat de moderatorul emisiunii, difuzată de televiziunea publică, dacă aceste motive îi sunt obscure sau clare, Geoană a precizat că acum încep să-i devină clare.

“Pentru mine, motivele încep să devină clare. Pentru opinia publică, sunt în continuare foarte obscure”, a spus fost liderul social-democrat.

Potrivit acestuia, dacă cineva a explicat motivele pentru excluderea sa din PSD şi pentru revocarea de la Senat, ele nu sunt convingătoare pentru opinia publică.

“În acelaşi timp, mai este o consecinţă. Consecinţa este legată şi de cedarea acestei funcţii de la Senat, nu sunt legat de ea, nu m-a făcut… – mama sper că se uită la televizor, nu m-a făcut mama preşedinte de Senat, dar în clipa de faţă putem vorbi de o schimbare dramatică a politicii opoziţiei astăzi”, a explicat Geoană.

În ceea ce priveşte acţiunea opoziţiei de a-l suspenda pe şeful statului, Geoană a spus suspendarea demarată de Ponta şi Antonescu (Victor Ponta -PSD şi Crin Antonescu-PNL – copreşedinţi ai USl – n.r) este “ca şi cum ai trage cu puşca către trupele tale”. Acest lucru pentru că a doua funcţie în stat (preşedintele Senatului) ar putea ajunge tot în mâna PDL-ului, care deţine şi cea de-a treia funcţie în stat (preşedintele Camerei Deputaţilor).