DW: Geniștii ruși din Transnistria au demarat aplicațiile militare. Ucraina a dislocat soldați
În regiunea transnistreană a Republicii Moldova se observă mișcări de trupe! Exercițiile militarilor subordonați regimului separatist pro-rus de la Tiraspol nu mai contenesc, iar mai nou au început aplicațiile militare și trupele de geniu din componența Grupului Operativ de trupe ruse (pacificatorii ruși) din stânga Nistrului.
Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană a fost creat pe 1 iulie 1995, în baza fostei Armate a 14-a a Rusiei.
Potrivit presei transnistrene, „geniștii ruși din Transnistria învață să instaleze și să camufleze dispozitive explozive, să construiască fortificații și bariere inginerești și adăposturi pentru personal și echipamente”. Nu se știe, însă, nimic despre contingentul de militari ruși antrenat în aceste exerciții.
Pe de altă parte, Ucraina a pus în aplicare noi măsuri de securitate la frontiera cu Transnistria. De la 1 februarie, segmentul de frontieră care leagă Ucraina de regiunea transnistreană controlată de separatiștii pro-ruși (411 km) este păzit nu doar de grăniceri ucraineni, dar și de soldați experimentați ai Gărzii Naționale, aduși de pe câmpul de luptă din Estul țării. Potrivit presei ucrainene (Kyiv Post), este vorba de aproape 1000 de soldați. Aceștia au creat posturi de control pe traseele principale care duc spre regiunea transnistreană. Presa ucraineană scrie despre un plan prin care Rusia ar urmări preluarea controlului asupra regiunii Odesa, pentru a îngrădi, astfel, accesul Ucrainei la mare – plan ce ar urma să fie implementat inclusiv cu ajutorul militarilor ruși (pacificatorilor) din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Portalul „Rusia Direct” scrie despre Transnistria ca despre „o problemă mai puțin vizibilă, dar extrem de periculoasă”. Potrivit sursei, „Rusia nu are conexiuni terestre sau maritime cu Armata a 14-a care staționează ilegal în regiunea transnistreană. În legătură cu aceasta, expertul rus în probleme de securitate, Alexei Fenenko, susține că există o mare tentație a Rusiei de a rezolva problema transnistreană prin mijloace militare și adaugă că un asemenea scenariu ar putea atrage și România în eventualul conflict.
La sfârșitul anului trecut, armata ucraineană a săpat un „șanț de protecție” pe întinsul segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Autoritățile de la Kiev au anunțat că prin aceasta Ucraina încearcă să împiedice accesul tehnicii militare rusești din regiunea transnistreană în eventualitatea în care militarii ruși, dislocați în Transnistria, vor primi ordin să atace din această parte Ucraina.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





