Premierul Emil Boc a avut joi la Palatul Victoria o întrevedere cu o delegaţie a NIS, companie subsidiară a Gazprom Neft, condusă de Kirill Kravchenko, director general pentru Serbia şi director general adjunct pentru activele din străinătate al Gazprom Neft.
„Reprezentanţii companiei i-au prezentat premierului intenţiile de dezvoltare în România, arătând că planurile includ investiţii în domeniul petrolier de câteva sute de milioane de euro până în 2015 şi crearea de aproximativ 500 de locuri de muncă”, potrivit biroului de presă al Executivului.
Şeful Executivului român a declarat că investitorii străini ca NIS, membru al Gazprom Grup, sunt bineveniţi în România, arătându-şi sprijinul pentru proiectele generatoare de locuri de muncă.
La întrevederea de la Palatul Victoria au mai participat: Constantin Nicolaus Petri, director general adjunct al companiei Gazprom Neft pentru industria de ţiţei a Serbiei şi director al departamentului pentru investiţii şi strategie, Alexander Churilin, ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Ion Ariton, ministrul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, Dan Iuliu Plaveti, preşedinte al ANRE şi Alexandru Pătruţi, preşedinte ANRM.