În schimbul unor comisioane, asociaţii firmelor datornice scăpau de plata obligaţiilor bugetare, care în cazul tranzacţiilor instrumentate de cei trei intermediari s-au ridicat la peste 500.000 euro.

Din cercetările efectuate de comisarii Gărzii Financiare a reieşit că prin cei trei s-a reuşit transferul de proprietate pentru 531 de societăţi comerciale, unul dintre noii proprietari figurând ca asociat la peste 260 de firme.

Totodată, Garda Financiară a descoperit că, înainte de a fi înstrăinate, câteva societăţi comerciale erau utilizate de intermediari în scopul derulării unor tranzacţii ilegale (achiziţii de mărfuri pe baza unor documente fără acoperire).

În urma extinderii verificărilor, s-a constatat că preluarea firmelor cu datorii se făcea prin intermediul unor avocaţi din Baroul Bucureşti, care apăreau ca împuterniciţi în transferul de proprietate şi în operarea modificărilor în Registrul Comerţului, precum şi prin trei birouri notariale, două din Bucureşti şi unul din judeţul Covasna.

Având în vedere cele constatate, Comisariatul general al Gărzii Financiare a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sesizare penală pe numele celor implicaţi în vederea începerii cercetărilor. Hingher calificat, preiau ieftin firme cu datorii