Documentul prevede, printre altele, modernizarea infrastructurii feroviare a Bucureştiului şi legătura prin tunel a Gării de Nord cu Gara de Sud şi Gara Obor.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, se asigură cadrul juridic între ministerele transporturilor din cele două state, pentru cooperarea în regim de parteneriat public-privat direct şi prin intermediul companiilor sub autoritate, din domeniul infrastructurii din zona Bucureşti.

Lucrările vor include complexul Gara de Nord, cea mai importantă staţie de cale ferată din cadrul sectoarelor româneşti ale coridoarelor pan-europene de transport feroviar IV şi IX.

Zona Bucureşti va include toate echipamentele, facilităţile şi elementele de infrastructură care corespund unei staţii de cale ferată moderne, cu scopul de a simplifica şi fluidiza traficul feroviar de la Chitila la Gara Bucureşti Progresul, legătura prin tunel spre Gara Obor şi legătura prin tunel spre Gara de Sud, cu scopul de a transforma Gara de Nord dintr-o staţie capăt de linie într-o conexiune directă.

Ministerele Transporturilor din România şi Belgia vor contribui în mod direct cu suport executiv, tehnic şi administrativ la implementarea acestui proiect, sprijinindu-se reciproc şi asigurând schimbul de informaţii necesar pentru realizarea Memorandumului de înţelegere, în conformitate cu legislaţia relevantă.

Prin eforturi comune, ministerele vor sprijini societăţile aflate în subordinea lor în accesarea de fonduri, cu scopul de a implementa Memorandumul de înţelegere, prin realizarea unei cereri de fonduri de la instituţiile financiare internaţionale şi prin crearea de valoare adăugată din terenurile care aparţin staţiilor de cale ferată, se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpres