Gala Capital Performeri din Sănătate, ediția 2025. Spitalul MedLife Medici’s Timișoara, premiul pentru rezultate remarcabile în chirurgia robotică ginecologică
SURSA FOTO: Capital
Gala Capital – Performeri din Sănătate, desfășurată pe 19 noiembrie 2025 la Club ONE din București, a adus în atenție excelența și dinamismul întregului sector medical românesc. Evenimentul a reunit medici de prestigiu, lideri din sănătate, reprezentanți ai clinicilor și spitalelor publice și private, companii farmaceutice și producători de suplimente, premiați pentru rezultatele lor remarcabile. Gala a evidențiat evoluția continuă a unui domeniu aflat în transformare, marcat de inovație, profesionalism și contribuții esențiale la modernizarea sistemului de sănătate.
Gala Capital Performeri din Sănătate, ediția 2025
Gala Capital – Performeri din Sănătate, desfășurată miercuri, 19 noiembrie 2025, la Club ONE din București, a reunit într-un cadru festiv numeroase personalități ale medicinei românești.
Evenimentul din acest an a adus în prim-plan excelența din întregul ecosistem medical, punând în valoare medici cu prestigiu, lideri din domeniul sănătății, rețele de clinici și spitale publice și private, companii farmaceutice de top, precum și producători de medicamente și suplimente alimentare, premiați pentru realizările lor deosebite.
Pe parcursul galei, Capital a prezentat performanțele remarcabile obținute în spitalele publice și private, în mediul universitar, în industria farmaceutică, dar și în sectoarele dedicate echipamentelor medicale, rețelelor de clinici și lanțurilor de farmacii. Împreună, aceste reușite conturează evoluția unui domeniu aflat într-o continuă modernizare.
Laureații care au urcat pe scenă reprezintă doar o parte dintre profesioniștii care contribuie zilnic la funcționarea și transformarea sistemului de sănătate din România. Mai multe proiecte, inițiative și figuri reprezentative pot fi descoperite în ediția 2025 a revistei Capital – Top 100 Performeri din Sănătate, care completează perspectiva asupra unui sector definit de inovație, dedicare și progres.
Publicația va fi disponibilă începând de vineri, 21 noiembrie, atât în punctele de difuzare a presei, cât și online, pe platforma edituradecarte.ro.
Premiul pentru profesionalism și rezultate remarcabile în chirurgia robotică ginecologică – Spitalul MedLife Medici’s, Secția de Obstetrică-Ginecologică
Inaugurat acum un an, spitalul MedLife Medici’s din Timișoara reprezintă una dintre cele mai importante investiții private în domeniul medical din ultimii ani.
Încă de la început, și-a asumat misiunea de a deveni un reper pe harta euroregională a medicinei – o misiune ambițioasă, susținută prin tehnologie de ultimă generație, infrastructură modernă și, mai presus de toate, o echipă medicală de elită
Pentru ridicarea premiului, au venit la Gala Capital câțiva dintre medicii de elită ai Spitalului MedLife Medici’s, respectiv: Dr. Mihai Băcilă, Dr. Voicu Simedrea, Dr. Dan Dumitrașcu-Biriș și Dr. Bogdan Mureșan.
„Suntem recunoscători pentru premiile pe care le-am primit, pentru recunoașterea echipei noastre, pentru că am venit patru, nu puteam să venim mai mulți, s-a spus în această seară de nenumărate ori, o să o spun și eu încă o dată. Totul este datorat unei echipe. Nu poți face medicină fără echipă.
Iar noi suntem dovada că acest lucru este posibil. Ca să putem face această echipă, îi mulțumim celui care a reușit să coaguleze această echipă, să ne adune în jurul unui proiect, al ideilor acestui proiect, ideea de a pune mereu pacientul în centrul îngrijirilor pe care le primește în spitalele noastre. Vă mulțumim încă o dată!”, a fost mesajul echipei de la Timișoara.
Gala Capital Performeri din Sănătate 2025 este realizată cu sprijinul partenerilor: CATENA, SANADOR, ANTIBIOTICE IAȘI, CONSTRUCȚII ERBAȘU, REWIRE INTERIOR DESIGN, GALERIA ROMANĂ și IMPERIAL ONE. Parteneri media: www.evz.ro, www.doctorulzilei.ro, Evenimentul Istoric și www.edituradecarte.ro
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





