Gala Capital Companii de Elită. Cele mai profitabile companii din România, premiate pe 18 octombrie
SURSA FOTO: Capital
Companiile de succes din România vor fi premiate în cadrul Galei Capital Companii de Elită ce va avea loc miercuri, 18 octombrie 2023, începând cu ora 19.30, la Phoenicia Grand Hotel și difuzată și live pe pagina de facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI România!
Gala Companii de Elită reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital și este dedicată recunoaşterii performanțelor companiilor ce activează în mediul de business autohton și care au contribuit la dezvoltarea economiei din România.
Liderii din mai multe sectoare de activitate vor fi prezentați în fața publicului după ce au fost incluși în Capital Top 300 Companii ce va fi lansat pe piață pe 20 octombrie. Pentru realizarea clasamentului din top, redacția Capital a luat în calcul criterii precum cifra de afaceri, profitul, numărul de angajați sau rentabilitatea.
Astfel, în cadrul Galei Capital Companii de Elită vor fi premiate companiile care au înregistrat cele mai bune performanțe în domenii precum agricultură, auto, bănci și asigurări, construcții, energie, industrie farmaceutică, logistică, retail, industrie și telecomunicații. Pe lângă acestea, vor fi enumerate și câteva companii care au atras atenția prin strategiile pe care le-au implementat.
Gala Capital Companii de Elită va fi transmisă miercuri, 18 octombrie, începând cu ora 19.30 și pe Facebook Capital România, Facebook Infofinanciar Romania, Facebook evz.ro și pagina de Youtube Hai România.
Gala Capital Companii de Elită este realizată cu sprijinul partenerilor: Philip Morris România, Carrefour, Catena, Garanti BBVA, Romgaz, IRUM Tractoare românești, Davidoff Café, Reciclad’or, Rewire Interior Design și Galeria Romană.
Parteneri media: www.evz.ro, www.infoactual.ro, Evenimentul Istoric, www.infofinanciar.ro și www.edituradecarte.ro
Revista Capital Top 300 Companii va fi disponibilă din 20 octombrie la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





