Comisia Europeană a decis joi să lanseze procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României, Austriei, Bulgariei şi Ungariei pentru semnarea unui acord cu cinci ţări din Balcanii de Vest privind schimbul automatizat de date ADN, date dactiloscopice şi înregistrarea vehiculelor la 13 septembrie 2018, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Comisia consideră că acordul încalcă competenţa exclusivă a UE în domeniu, cu atât mai mult cu cât schimbul de astfel de date între statele membre este reglementat de deciziile Consiliului de la Prum (Deciziile 2008/615/JHA şi 2008/616/JHA ale Consiliului).

Statele membre vizate au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

 

Te-ar putea interesa și: