Gabriela Firea îl critică pe George Buhnici, pentru declarațiile acestuia referitoare la femei. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, ministrul Familiei anunță că nu susține nicio declarație care atinge dreptul și integritatea femeilor.

Totodată, ea a subliniat faptul că femeile sunt egale cu bărbații și nu trebuie în niciun caz tratate ca niște obiecte. Ministrul a mai precizat că a citit toate comentariile din spațiul public cu privire la declarațiile făcute de George Buhnici, lucru care i s-a părut îngrijorător.

Firea susține că este de neiertat ca o persoană publică să aducă în discuție cuvinte care pot îndemna la pedofilie sau misoginism, având în vedere numărul de persoane care pot fi influențate în acest sens.

Gabriela Firea condamnă declarațiile lui George Buhnici

„Condamn cu fermitate declarațiile care aduc atingere drepturilor și integrității femeilor!

Femeile sunt egale cu bărbații! Este de neiertat orice declarație care le tratează pe femei ca pe niște obiecte sau care îndeamnă bărbații să considere că femeile sunt bune doar la cratiță. Desigur, nu este deloc rău să te pricepi, ca femeie, la cratiță, în condițiile în care din ce în ce mai mulți bărbați se laudă cu talentele lor de master chef. Ceea ce, din nou, este foarte bine.

Am citit cu îngrijorare toate comentariile din spațiul public apărute în urma declarațiilor unei persoane publice. Afirmațiile făcute la un post public de televiziune sunt extrem de jignitoare la adresa femeilor. Este impardonabil să aduci în discuție cuvinte care pot fi interpretate ușor că îndeamnă la pedofilie, misoginism și chiar instigă la violență împotriva femeilor. Toate acestea, când este vorba despre o persoană publică, urmărită de mulți fani, care are astfel puterea de a influența alți oameni”, a scris Gabriela Firea. 

166 de minore au fost violate anul trecut

În ceea ce privește afirmațiile privind aspectul fizic al femeilor, ministrul susține că fiecare persoană poate să decidă ce este mai bine pentru viața și pentru corpul ei, la fel ca și bărbații.

Totodată, ea a mai punctat faptul că sunt persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate și au tot dreptul să se simtă bine în pielea lor.

„E dreptul femeilor să decidă pentru viața și corpul lor! Ca și în cazul bărbaților, sunt cele care trebuie să aibă grijă de sănătatea și aspectul lor, în funcție de decizia personală. Există, însă, și persoane care se confruntă cu probleme de sănătate, dar toată lumea are dreptul să se simtă bine în pielea lui”, a mai punctat aceasta.

Referitor la declarația privind ”minorele”, Gabriela Firea a amintit că 166 de fete au fost violate doar anul trecut, iar dintotdeauna femeile au luptat pentru egalitate.

În test sens, ministrul susțin că ”un influencer” nu poate ieși public să spună astfel de lucruri care nu fac altceva decât să afecteze femeile și să îngreuneze munca pentru apărarea acestora.

Gabriela Firea s-a arătat revoltată de declarațiile lui George Buhnici, adăugând că acestea sunt imposibil de justificat și că speră încă că totul a fost o greșeală.

Gabriela Firea, revoltată de declarațiile lui George Buhnici

„Extrem de gravă este declarația care duce spre pedofilie și care consideră foarte normal ca bărbații să se uite la copile minore. O astfel de exprimare poate fi un model pentru bărbații care ascultă o persoană publică! Anul trecut, 166 de fete care nu au împlinit vârsta majoratului au fost violate.

Femeile luptă pentru egalitate din totdeauna. Știm cu toții în ce societate trăim și cât de grea este încă lupta femeilor pentru a demonstra că sunt bune și în funcții publice, politice, să facă joburile ocupate tradițional de bărbați și tot așa. Un „influencer” nu poate ieși public să spună lucruri care afectează femeile și care îngreunează munca pentru apărarea drepturilor acestora.

Subliniez încă o dată: nu accept astfel de declarații care sunt, de altfel, imposibil de justificat! Sunt revoltată că un om cu experiență în media a putut face o asemenea greșeală, sper să fie o greșeală, ceea nu scuză deloc afirmațiile făcute”, mai scrie Gabriela Firea pe Facebook.