Gabriela Firea acuză: Mai mulți bani pentru demnitarii PNL, mai puțini bani pentru medici, profesori, pompieri, polițiști și militari!
Gabriela Firea acuză Guvernul că prin Memorandumul în privința salarizării, discutat în interiorul Executivului, stabilește principii care duc la mărirea veniturilor demnitarilor, concomitent cu scăderea celor ale personalului sanitar, cadrelor didactice, pompierilor, polițiștilor, militarilor, funcționarilor.
Gabriela Firea acuză guvernarea că, în timp ce pregătește majorarea salariilor propriilor demnitari, pregătește reduceri de venituri pentru ceilalți angajați din sectorul public.
Mai mult decât atât, senatoarea social-democrată susține că Guvernul Cîțu va externaliza sarcina de a realiza noua lege a salarizării unei companii din străinătate, care va fi plătită din fonduri europene.
Gabriela Firea acuză: Memorandumul în privința salarizării, principii greșite
Mai putini bani pentru medici, asistenti, profesori, educatori, pompieri etc. Guvernul vrea să contracteze o companie externă, care să fie plătită din fonduri europene (PNRR), pentru a face o nouă lege a salarizării din România!
Până una-alta, Memorandumul în privința salarizării, discutat ieri în Guvern, stabilește principii care duc la mărirea veniturilor demnitarilor și scăderea celor ale personalului sanitar, cadrelor didactice, pompierilor, polițiștilor, militarilor, funcționarilor!
Concret, salariile demnitarilor, care sunt calculate prin coeficient din salariul minim, vor crește automat odată cu raportarea la noul salariu minim de 2.300 de lei!
Veniturile cadrelor medicale, dar și ale angajaților din sistemul de ordine publică și siguranță națională vor scădea, fiindcă li se introduce plafon maxim de sporuri de 20% (acum nu au nici măcar de 30%, ca restul, fiind exceptați)!
”Sporul nu va mai fi procent din salariul funcționarului”
Salariile funcționarilor din administrația centrală vor scădea fiindcă sporul nu va mai fi procent din salariul funcționarului, ci procent din salariul minim (nici măcar din cel mediu, pe care se fundamentează BASS)!
Salariile din administrația locală vor scădea, fiindcă se introduc grile fixe și nu se mai lasă la latitudinea Consiliului Local, care, în funcție de cât de sărac sau bogat e, putea stabili salariile, având doar limita minimă salariul minim și limita maximă salariul viceprimarului (așa cum au cerut asociațiile municipiilor, orașelor, comunelor)!
Așadar, mai mulți bani pentru demnitarii din Guvernul PNL, mai puțini bani pentru personalul sanitar, cadrele didactice, pompieri, polițiști, militari, funcționari!
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





