Gabriela Firea: Viaţa trebuie să continue. Care sunt riscurile de infectare pentru cei care merg la vot
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin
Deși unele voci au cerut amânarea alegerilor pentru anul viitor, după ce s-ar fi trecut de sezonul rece, anticipat de epidemiologi că va ridica multe probleme autorităților, în contextul pandemiei de coronavirus, Parlamentul și Guvernul nu au acceptat această variantă.
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, îndeamnă oamenii să se prezinte la alegeri, arătând că, dacă se respectă măsurile de igienă, riscul de infectare cu noul coronavirus practic nu există.
Firea lansează un avertisment foarte serios: mai mare este pericolul ca românii să nu meargă să voteze, în perspectiva alegerii celor care vor trebui să le apere interesele în urmăroarele mandate.
Alegerile locale, pe 27 septembrie
„Noi am spus că ideal ar fi să le amânăm până în primăvara anului viitor. Din păcate, nu s-a acceptat acest lucru. Parlamentul a votat la îndemnul Guvernului. Am spus că e bine să depăşim sezonul rece, dar nu s-a dorit acest lucru. Alegerile se organizează.
Cetăţenii au învăţat să se protejeze. În interior se poartă mască, în exterior se păstrează o distanţă fizică. Viaţa trebuie să continue.
Nu e foarte periculos să mergi la vot, atâta timp cât se respectă regulile. E important să folosim toate orele de vot. Dacă se dezinfectează imediat după ce au pus ştampila, nu există risc. Cred că e mult mai periculos să nu se ducă la vot”, a declarat Gabriela Firea, joi seară, la Antena 3.
Trebuie precizat că alegătorii sunt chemaţi să îşi aleagă, în data de 27 septembrie 2020, reprezentanţii administraţiei publice locale, respectiv primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene.
O particularitate a scrutinelor locale este aceea că dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă.
S-a stabilit și data alegerilor parlamentare
Alegerile locale din 2020 trebuiau să aibă loc în luna iunie 2020, dar au fost amânate ca urmare a pandemiei de COVID-19.
În ceea ce privește alegerile parlamentare, Premierul României, Ludovic Orban a declarat, în cadrul şedinţei de guvern de joi seara, că data desfășurării acestora va fi 6 decembrie.
„Guvernul este obligat, atât de Constituţie, cât şi de legea alegerilor parlamentare, să ia această decizie, să stabilim data alegerilor parlamentare. În conformitate cu legea, această decizie trebuie adoptată cu minim 90 de zile înainte de data alegerilor. De asemenea, trebuie să ţinem cont de prevederile constituţionale”, a afirmat Premierul.
„Coroborând prevederile legale şi constituţionale în vigoare, data alegerilor parlamentare nu poate fi decât 6 decembrie”, a adăugat Orban.
Foto: INQUAM / George Călin
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





