‘Începând cu data de 1 mai 2012, noua companie devine funcţională, iar vechiul Omniasig Vienna Insurance Group îşi încetează activitatea. În acest moment au fost încheiate procedurile organizatorice şi operaţionale aferente procesului de fuziune şi activitatea se desfăşoară în cadrul unei singure companii, urmând ca în perioada post-fuziune să fie soluţionate o serie de ultime etape necesare, precum transferul de portofoliu şi înregistrarea la Registrul Comerţului’, arată un comunicat al BCR Asigurări, remis AGERPRES..

Omniasig a fuzionat cu BCR Asigurări, conform deciziei Vienna Insurance Group, acţionarul majoritar al ambelor companii.

Obiectivul acestei fuziuni a fost crearea companiei de asigurări lider pe piaţa din România, precum şi eficientizarea operaţiunilor Vienna Insurance Group pe plan local. Prin realizarea acestei fuziuni, compania rezultată, al cărei nume este OMNIASIG, devine un asigurător mult mai puternic, mai stabil, cu o reţea mai extinsă şi foarte bine implementată la nivel naţional, care oferă servicii de asigurare la cele mai înalte standarde de calitate. Prin toate aceste elemente, compania rezultată în urma fuziunii vizează obiectivul de a ocupa prima poziţie în clasamentul companiilor de asigurări generale din România.

Vienna Insurance Group (VIG) este cea mai bine clasată companie conform indicelui bursier ATX al bursei din Viena.

VIG, cu sediul în Viena, este unul din principalele grupuri de asigurări din Europa Centrală şi de Est. În afara pieţei de origine Austria, Vienna Insurance Group este activă, prin subsidiare şi grupuri de asigurări, şi în Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Estonia, Georgia, Croaţia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Republica Cehă, Turcia, Ucraina, Ungaria şi Belorusia. Pe lângă acestea, există filiale ale Wiener Städtische Versicherung în Italia şi Slovenia, iar Donau Versicherung are o filială în Italia.

Pe piaţa din Austria, Vienna Insurance Group (VIG) este prezentă prin Wiener Städtische Versicherung, Donau Versicherung şi Sparkassen Versicherung.