Rafale de vânt violente şi averse au măturat Marea Britanie, Irlanda, Elveţia, Germania, Belgia, Olanda, Franţa şi Spania, conform Agerpres.

Un cuplu de spanioli, aflat pe un dig dintr-un sat de coastă din Ţara Bascilor, a decedat miercuri după ce a fost luat de un val uriaş. 

În Alpii francezi, un schior de 21 de ani a fost ucis în urma căderii unui arbore în staţiunea Morillon. 

În Franţa, furtuna a provocat rănirea a 26 de persoane, dintre care patru au suferit răni grave, aeroporturile au fost paralizate, iar traficul feroviar perturbat. Miercuri seara, aproximativ 35.000 de locuinţe erau încă fără electricitate. 

În centrul Elveţiei, opt persoane au fost rănite după deraierea unui vagon de tren la Lenk provocat de o rafală puternică de vânt. 

În cantonul elveţian Fribourg (vest) mai multe acoperişuri ale unor instituţii private sau publice s-au prăbuşit fără ca vreo persoană să fie rănită, potrivit poliţiei cantonale. 

În Olanda, pentru prima dată, toate cele cinci mari baraje care protejează ţărmul de apele Mării Nordului au fost închise temporar în după-amiaza de miercuri pentru a evita inundaţiile, a precizat Institutul naţional pentru gestionarea apelor. 

Din cauza rafalelor de vânt deosebit de intense, de până la 163 de km/h, în Elveţia franceză, şi de 147 km/h în nordul Franţei, traficul aerian a fost perturbat. 

Pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, 60% dintre zboruri au fost întârziate la plecare în intervalul 07:15 şi 09:00 şi un sfert la sosire. 

”Pentru Paris şi Roissy trebuie să ne amintim de faimoasa furtună Xynthia care a avut o forţă similară (…) Nu am mai avut rafale atât de puternice de opt ani” în regiunea pariziană, a subliniat Frédéric Nathan, meteorolog la Météo-France. 

Aeroportul franco-elveţian Bâle-Mulhouse a fost de asemenea închis temporar, iar legăturile maritime între Franţa şi Corsica au fost sever perturbate miercuri după-amiază. 

Vânturile au declanşat mai multe incendii în Corsica unde toate zborurile la plecare şi sosire de pe aeroporturile Bastia, Calvi şi Figari au fost anulate. 

Activitatea pe aeroporturile Schipol din Amsterdam, cele din Frankfurt şi Zurich, s-a desfăşurat cu dificultate. 

Transportul rutier a fost întrerupt pe anumite secţiuni de drum din cauza căderilor de arbori în Germania şi Franţa sau în mod preventiv în Elveţia unde mai multe trecători au fost închise. În Marea Britanie, mai multe drumuri au fost închise din cauza căderilor de arbori şi a vehiculelor răsturnate. 

În plin sezon de iarnă, staţiunile de schi din Alpi au fost în mod special afectate. Multe dintre acestea au fost închise în Franţa şi Elveţia. 

În nord-estul Elveţiei, mai multe persoane au rămas blocate timp de mai multe ore într-o telecabină pe domeniul schiabil de la Pizol, în urma unei pene de energie provocată de prăbuşirea copacilor pe cablurile de electricitate. 

În Austria, aproximativ 20 de schiori au fost evacuaţi dintr-o telecabină la Kitzbühel (landul Tirol, în vest) în urma unei avarii. 

În Germania, o probă de schi fond din cadrul Campionatului mondial a fost anulată la Oberstdorf (sud). 

Potrivit unuia dintre responsabilii domeniilor schiabile din Savoie, David Ponson, ”rafale au avut o viteză medie de până la 150 km/h sau chiar până la 250 km/h la Arcs 2000”. ”Ar fi mai bine să rămânem în locuinţe astăzi”. 

Serviciile meteorologice spaniole au emis o alertă pentru coastele nordice ale ţării. În Asturia şi Galicia, valuri ar putea atinge şapte metri, iar în Ţara Bascilor, şase metri. 

În Irlanda, peste 225.000 de locuinţe au rămas fără electricitate. 

La Paris, Turnul Eiffel a fost închis timp de mai multe ore din cauza rafalelor intense de vânt. 

Eleanor este cea de-a patra furtună care loveşte aceste ţări de la începutul lunii decembrie după Ana, Bruno şi Carmen.