Federația Română de Canotaj (FRC) subliniază că toate procedurile administrative și activitățile de premiere au fost desfășurate conform prevederilor legale, respectând în totalitate H.G. nr.1447/2007, care reglementează norme financiare pentru activitatea sportivă, în baza Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.

FRC respinge acuzațiile privind plăți nelegale pentru personalul federației

Potrivit legislației, personalul federațiilor sportive naționale are dreptul de a beneficia de premii atunci când contribuie la obținerea performanțelor de podium la competiții majore, inclusiv jocuri olimpice, paralimpice, campionate mondiale și europene, iar valoarea premiului pentru disciplinele individuale poate ajunge până la 40% din suma premiilor corespunzătoare locului obținut. FRC a precizat că toate propunerile de premiere înaintate către COSR au respectat aceste prevederi, iar aprobarea finală a fost responsabilitatea exclusivă a instituțiilor competente.

„Federația Română de Canotaj (FRC) înțelege să ofere urmatoarele clarificări cu privire la modul de acordare al premierilor și derularea activităților aferente performanțelor sportive din perioada vizată. F.R.C. subliniază că întreaga activitate de premiere, precum și toate procedurile administrative asociate, au fost derulate strict în litera și spiritul legii, cu respectarea prevederilor H.G. nr.1447/2007 [ Norme financiare pentru activitatea sportivă reglementată prin Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 ]”, a transmis FRC într-un comunicat.

Premiile acordate au fost justificate de contribuția efectivă a personalului la rezultatele obținute de loturile olimpice

Referitor la afirmațiile conform cărora personalul Federației ar fi încasat sume necuvenite sau că plățile ar fi fost efectuate fără bază legală, FRC a explicat că premiile acordate au fost justificate de contribuția efectivă a personalului la rezultatele obținute de loturile olimpice. Observațiile Curții de Conturi privind neincluziunea personalului în colectivele tehnice olimpice depășesc prevederile legale aplicabile, iar raportul nu a identificat norme legale concrete încălcate de FRC. Federația subliniază că, dacă legislația ar fi impus altfel, prevederile legale ar fi fost respectate întocmai.

„Potrivit dispozițiilor articolului 34 alin. (1) din actul normativ menționat, care reglementează în mod explicit dreptul personalului din cadrul federațiilor sportive naționale de a beneficia de premii atunci când contribuie la obținerea performanțelor de podium la competiții majore:

„Personalul din cadrul federaţiilor sportive naţionale, care a contribuit la clasarea sportivilor pe locurile I – VI la jocurile olimpice, jocurile olimpice de tineret, jocurile paralimpice, campionatele mondiale şi europene (…) poate beneficia de premii la încheierea fiecăreia dintre aceste competiţii, astfel:

a) pentru disciplinele sportive individuale, valoarea totală a acestui premiu va fi de până la 40% din suma valorii unitare a premiilor corespunzătoare fiecărui loc ocupat şi se acordă de Agenţia Naţională pentru Sport sau de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, după caz”, arată comunicatul.

Federația Română de Canotaj (FRC)

Federația Română de Canotaj și-a reafirmat angajamentul față de respectarea strictă a legislației

FRC a subliniat, de asemenea, colaborarea continuă cu organismele de control, asigurând punerea la dispoziție a tuturor documentelor necesare pentru clarificarea aspectelor semnalate. Federația a evidențiat că performanța sportivă în canotaj este rezultatul unui efort colectiv, implicând antrenori, specialiști, membri ai colectivelor tehnice și personal administrativ de suport, contribuția acestora fiind esențială pentru obținerea medaliilor olimpice și mondiale pentru România.

„FRC precizează că toate propunerile de premiere înaintate către COSR au respectat aceste prevederi legale, iar aprobarea lor finală a fost exclusiv responsabilitatea instituțiilor competente. În ceea ce privește afirmațiile vehiculate potrivit cărora personalul Federației Române de Canotaj ar fi încasat „sume necuvenite” sau că aceste plăți ar fi fost efectuate „fără bază legală”, FRC subliniază că:

Premierile acordate personalului F.R.C au fost justificate prin contribuția acestora la rezultatele obținute de loturile olimpice. Aspectele reținute de CC cu referire la „personalul din cadrul federației nu a fost inclus în colectivele tehnice olimpice” exced dispozițiile legale aplicabile. CC nu a identificat în concret normele legale pretins a fi fost încălcate de FRC. În ipoteza în care în legislația aplicabilă ar fi fost menționate aspectele redate de CC în Raport, FRC ar fi procedat la aplicarea prevederilor legale întocmai.

FRC a colaborat și va continua să colaboreze si in viitor cu organismele de control și va pune la dispoziție toate documentele necesare pentru clarificarea oricăror aspecte semnalate”, a subliniat FRC.

În încheiere, Federația Română de Canotaj și-a reafirmat angajamentul față de respectarea strictă a legislației, gestionarea transparentă a resurselor publice și susținerea sportivilor și a personalului implicat în obținerea performanțelor sportive.

„Este important de menționat că structura performanței sportive în canotaj presupune un efort colectiv amplu, în care sunt implicați atât antrenori, specialiști și membri ai colectivelor tehnice, cât și personalul administrativ de suport. Contribuția acestor persoane este esențială pentru obținerea rezultatelor excepționale care au adus României medalii olimpice și mondiale. FRC își reafirmă angajamentul față de respectarea strictă a legislației, gestionarea transparentă a resurselor publice și susținerea sportivilor și personalului care contribuie la performanță”, a conchis federația.