Atunci cand au lansat berea Burger, in urma cu aproape doi ani, nimeni nu le dadea vreo sansa de reusita. Mai toti producatorii cu renume international erau prezenti pe piata autohtona, iar jocurile pareau facute. Cu o distributie agresiva si un pret competitiv, grupul condus de Ioan si Viorel Micula a reusit, intr-un interval de timp relativ scurt, sa faca din berea Burger unul dintre brandurile cel mai bine vandute de pe piata. La fel de adevarat este faptul ca pentru asta au cheltuit 50 de milioane de dolari. Cand vorbesc despre amortizarea unei asemenea investitii, cei doi au in minte acelasi lucru – costurile mici de operare, asigurate inclusiv prin aceea ca liniile de fabricatie sunt polivalente. Este ideea pe care marseaza si acum, cand isi anunta intrarea – intr-o maniera totusi extrem de discreta – pe piata detergentilor lichizi pentru uz gospodaresc. “Am considerat ca acest sector este destul de atractiv si are, in acelasi timp, un potential rapid de dezvoltare”, explica Ioan Micula decizia de a se implica pe acest segment de piata.

Primii detergenti vor iesi pe piata la sfarsitul anului

Aproximativ zece milioane de euro au fost deja investite intr-o noua fabrica, situata tot in fieful industrial al grupului din Bihor, o unitate despre care Ioan Micula spune ca va permite productia de “detergenti de calitate la preturi accesibile”. si nu doar detergenti, intrucat platforma va fi utilizata si pentru fabricarea apei distilate, a solutiilor pentru curatat parbrize si a alcoolului tehnic. Numele viitorului produs va fi selectat dintr-o lista de zece branduri posibile, insa dupa ce se va verifica daca la OSIM si la Oficiul European pentru Marci nu este deja inregistrat vreunul dintre acestea.
Liniile de fabricatie a detergentilor de vase si a sapunului lichid se afla in acest moment in teste, iar, potrivit oficialilor companiei, aici vor lucra 200 de angajati. Capacitatea de productie va fi de 10.000 de flacoane pe ora, respectiv de circa 28 de milioane de flacoane pe an. Primii detergenti lichizi vor iesi de pe linia de fabricatie in cursul lunii decembrie a acestui an. “Vom incepe cu o capacitate limitata si ne vom adresa, deocamdata, doar pietei interne. Daca vanzarile vor dovedi ca merita, vom intra si pe piata externa”, spune Ioan Micula. Omul de afaceri se fereste cu abilitate sa pronunte cifre legate de vanzarile prognozate pentru primul an de activitate al noii fabrici sau in ce priveste cota de piata vizata in timp. Raspunsul sau este invariabil acelasi: “detergentii vor fi de calitate si la un pret bun, ceea ce ii va face accesibili unei game largi de consumatori”. Va fi acesta un argument suficient de puternic pentru ca noul produs sa se impuna – asa cum a facut-o berea Burger – pe o piata dominata de multinationale? Greu de spus. si va fi si mai greu de facut, in conditiile in care nume precum Unilever, Procter&Gamble sau Henkel si-au impus propriile marci cat se poate de autoritar, avand in spate puternice campanii de promovare.

Conform datelor companiei ACNilesen Romania, piata autohtona a detergentilor lichizi s-a ridicat, in perioada septembrie 2004 – august 2005, la 66 de milioane de litri, iar valoric s-a cifrat la circa zece milioane de euro. Principalii zece jucatori de pe segmentul detergentilor pentru vase (incluzand detergentii lichizi, pudra, tip crema si gel) aveau impreuna o cota de piata de 52,65%, ca volum de vanzari, respectiv de 50,94%, din punct de vedere valoric. Brandurile cel mai bine vandute sunt Fairy, Pur, Axion, Fulger, Avanti si Coral, conform aceleiasi surse. Ioan Micula este insa convins ca produsul pe care il va lansa in decembrie va putea concura cu succes toate aceste marci si ca va beneficia de avantajul puternicei retele de distributie dezvoltate de grupul din Rieni la nivel national. Adica acelasi argument pe care s-a bazat atunci cand a intrat pe piata berii, a dulciurilor sau a snackurilor, daca ar fi sa dam doar cateva exemple. Va fi acesta pentru fratii Micula sfarsitul sirului de incursiuni prin business-uri cat se poate de diferite? Nicidecum. “In urma unor studii de piata elaborate, vom vedea daca vom intra si pe piata productiei de sampon”, dezvaluie omul de afaceri bihorean. si ar mai fi ceva. Tot in teste se afla cateva mori de cereale pentru producerea fainii alimentare.


Totusi, nu poti sa nu te intrebi de unde vor scoate controversatii frati Micula banii pentru toate aceste investitii. si aici raspunsul vine cat se poate de firesc: din credite bancare, pentru ca valoarea activelor detinute de companie acopera lejer garantiile solicitate.
In plus, 2004 a fost un an bun pentru grup. Cifra de afaceri a urcat cu 25%, evolutie continuata in primele opt luni ale acestui an, cand s-a reusit un salt de 17%.

Fratii Micula In cifre



Investitii noi mil. euro

National TV 25

Bere 50

Platforma detergenti 10

• Conform estimarilor Capital, fratii Micula detineau anul trecut o avere de 700 de milioane dolari. Principalele afaceri pe care acestia le detin sunt in domeniul industriei bunurilor de larg consum, in turism si media.

• Grupul a solicitat, in vara acestui an, un credit de 195 de milioane de euro de la BERD pentru dezvoltarea afacerilor. Conform documentatiei depuse in vederea obtinerii finantarii, grupul s-a angajat sa introduca si sa mentina standarde de conducere care vor asigura tranzitia de la o companie de familie la o mare corporatie bine organizata.


• Ioan si Viorel Micula au investit circa 25 de milioane de euro in Centrul National Media. Ei detin licentele pentru posturile TV: National TV, N24, Favorit TV, precum si pentru postul de radio National FM. Totodata, in portofoliul oamenilor de afaceri bihoreni se afla si cotidianul Realitatea Romaneasca.