Franta: Rata somajului, la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

Franta: Rata somajului, la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani
Publicat de Radu Cazan la 3 decembrie 2015, 10:38

Rata şomajului în Franţa a urcat în trimestrul trei din 2015 la 10,6%, de la 10,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică – INSEE. Este cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, scrie MarketWatch, preluat de Agerpres.

Cifra include datele din Franţa continentală şi teritoriile de peste mări. Excluzând teritoriile de peste mări, rata şomajului în Franţa a urcat în trimestrul trei din 2015 la 10,2%, sau 2,9 milioane de persoane, de la 10% în precedentele trei luni.

Numărul persoanelor care vor să lucreze, dar nu sunt incluse în statisticile privind şomajul, este de 1,4 milioane, cu 64.000 mai puţine decât în trimestrul trei din 2014, a anunţat Insee.

Luna trecută, Insee a anunţat că Produsul Intern Brut al celei de-a doua economii din zona euro a urcat cu 0,3% în trimestrul al treilea, faţă de creşterea zero înregistrată în precedentele trei luni. Investiţiile companiilor au înregistrat o creştere de 0,7%, faţă de avansul de 0,5% în al doilea trimestru, în timp ce cheltuielile de consum ale gospodăriilor şi-au revenit, consemnând o creştere de 0,3% după ce au stagnat în al doilea trimestru. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.