Autorităţile franceze au amendat 11 bănci, printre care Societe Generale, Credit Agricole, BNP Paribas şi HSBC, cu un total de 385 milioane euro, pentru că au colaborat ilegal în ceea ce priveşte comisioanele percepute pentru plăţi prin cecuri, transmite Reuters.

Băncile au “fixat” comisioanele interbancare pentru 80% dintre cecurile aflate în circulaţie în Franţa în perioada ianuarie 2002 – iulie 2007, după ce sistemul a devenit computerizat odată cu trecerea la euro, se arată într-un comunicat transmis luni de autorităţile franceze pentru concurenţă.

Aceeaşi agenţie de stat anchetează şi comisioanele pentru tranzacţii interbancare cu cardul, caz în care va anunţa verdictul anul viitor.

O purtătoare de cuvânt a BNP Paribas, care a fost amendată cu 63,3 milioane euro, a declarat că “banca este surprinsă” de decizie, pentru că taxele pe tranzacţii prin cecuri au fost concepute ca măsuri tranziţionale, au beneficiat de o transparenţă totală şi au fost decise “la vedere”.

Reprezentanţii Credit Agricole, HSBC, Banque de France şi BPCE nu au dorit să comenteze informaţiile, iar cei ai Societe Generale nu au răspuns apelurilor presei.

Băncile pot contesta decizia în justiţie, dar trebuie să plătească amenzile, potrivit unui oficial al autorităţii pentru concurenţă.

Purtătoarea de cuvânt a BNP Paribas a arătat că banca nu a decis încă dacă va contesta amenda.

Cele mai mari amenzi au fost aplicate Credit Agricole şi subsidiarei sale LCL (100 milioane euro), Natixis, proprietarul BPCE (91 milioane euro). Societe Generale şi Credit du Nord ar trebui să plătească 60,4 milioane euro fiecare, iar HSBC 9 milioane euro.

Amenzile au fost decise în conformitate cu cota de piaţă a băncilor pe segmentul cecurilor, “greutatea” fiecărei instituţii de credit în economie, dar şi în funcţie de practicile anterioare.

Autorităţile au notat că şase bănci, printre care BNP Paribas, Credit Agricole şi Societe Generale, au fost sancţionate în anul 2000 pentru acţiuni similare pe piaţa ipotecară.

Cea mai mare amendă dată vreodată de autorităţile concurenţiale din Franţa datează din anul 2005 şi se ridică la 534 milioane euro. Sancţiunea a penalizat operatorii de telefonie mobilă Orange, SFR şi Bouygues Telecom pentru că au împărtăşit între ei informaţii privind clienţii şi cota de piaţă.

Un studiu al Comisiei Europene prezentat în septembrie 2009 relevă că băncile franceze practică unele dintre cele mai ridicate comisioane din UE, în principal din cauza taxelor bancare ridicate pe cardurile de debit.

SURSA: Mediafax