Fostul şef al ANAF, Şerban Pop, a fost reţinut de DNA

Fostul şef al ANAF, Şerban Pop, a fost reţinut de DNA
Publicat de Diana Zaharia la 1 septembrie 2015, 11:17

Fostul şef al ANAF Şerban Pop a fost reţinut de procurorii DNA într-un dosar de corupţie în care este suspectat de complicitate la dare de mită pentru soluţionarea unui dosar de la DIICOT.

Dosarul vizează activitatea lui Şerban Pop din perioada în care a fost şef al ANAF în 2012-2013, fiind complice la dare de mită, respectiv suma de 230.000 de euro care a ajuns la conducerea DIICOT pentru soluționarea unui dosar în care este implicat omul de afaceri Horia Simu. În acelaşi dosar a fost chemată la audieri şi Alina Bica, fost procuror-şef DIICOT.

Serban Pop a fost sef al ANAF în perioada 2012-2013, fiind numit de premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi menţinut de Victor Ponta. El a mai deţinut funcţia de vicepreşedinte al ANAF în 2008, fiind numit de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

Între 2001 – 2004, Pop a fost directorul de cabinet al fostului ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu, după ce între 2000 – 2001 fusese consilier personal al unui secretar de Stat in Ministerul Finantelor.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.