Fondurile nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru gestionarea şi prevenirea riscurilor la nivelul exploataţiilor au depăşit 5,7 milioane de euro, iar numărul beneficiarilor a ajuns la 2.574 de fermieri, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Acest sprijin financiar acordat fermierilor activi este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de fermier şi este acordat în cadrul submăsurii 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor”, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Alocarea totală pentru această submăsură este de 23,6 milioane de euro, informează un comunicat al AFIR.

Faţă de anul 2019, numărul de solicitări şi în speţă suma care va reveni beneficiarilor este de aproape patru ori mai mare.

Până în prezent, au fost deschise două sesiuni de primire a cererilor de finanţare, depunându-se în total 7.809 de cereri de finanţare, cu o valoare de 15,8 milioane euro. Dintre acestea, 5.720 de cereri, cu o valoare de 11,2 milioane euro, au fost admise pentru finanţare.

În prima sesiune, deschisă în anul 2019 pentru asigurarea culturilor de primăvară din 2019, fermierii au depus 1.572 de cereri de finanţare, însumând 3,4 milioane euro, din care au fost admise pentru finanţare 1.073 cereri, cu o valoare de 1,8 milioane euro.

În cea de a doua sesiune, deschisă în anul 2020, au fost depuse 6.237 de cereri de finanţare prin care s-au solicitat 12,3 milioane euro. Dintre acestea, până în prezent, 4.647 au fost admise pentru finanţare, valoarea acestora fiind de 9,4 milioane euro. Sesiunea din 2020 a avut ca scop asigurarea culturilor de toamnă din anul 2019 şi a culturilor de primăvară din 2020.

Riscurile eligibile în cadrul submăsurii 17.1 sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanţare se numără şi infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Simplificarea procesului a dus la o creștere spectaculoasă a cererilor

Potrivit AFIR, creşterea spectaculoasă a numărului de solicitări şi a sumelor angajate se datorează în primul rând măsurilor implementate în anul 2020 pentru simplificarea procesului de depunere a cererilor de finanţare, de implementare şi de obţinere a plăţilor de către beneficiari.

„O astfel de măsură este lansarea unei sesiuni anuale pentru contractele de asigurare, atât pentru sectorul vegetal, cât şi pentru cel zootehnic. În plus, în sesiunea din 2020, sprijinul a fost majorat la 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătite efectiv de către fermier, pentru toate categoriile de solicitanţi, indiferent de dimensiunea economică a exploataţiei agricole”, se arată în comunicatul AFIR.

O altă măsură a fost eliminarea obligativităţii de a prezenta extrasul din Registrul Agricol. Mai mult, a fost limitat la patru numărul documentelor obligatorii necesare la depunerea cererii de finanţarea, şi anume contractul de asigurare şi anexele la acesta, documentul/ documentele care atestă plata a cel puţin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare, actul de identitate al persoanei fizice/reprezentantului legal şi documentul privind codul IBAN al solicitantului. De asemenea, a fost acceptată prezentarea inclusiv a documentelor pentru plăţile prin POS, pentru justificarea plăţii a cel puţin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare.

Potrivit AFIR, a fost simplificată cererea de finanţare, în sensul eliminării obligativităţii de a completa suprafeţele asigurate pentru fiecare parcelă, precum şi calculul privind dimensiunea economică a exploataţiei şi a fost eliminată obligativitatea de a prezenta documente ştampilate conform prevederilor Legii nr. 169/2019.

Totodată, în 2020, fermierii au avut posibilitatea de a solicita sprijinul şi pentru contractele de asigurare încheiate în euro.