Fonduri europene pe care le împărţim cu moldovenii şi ucrainenii

Fonduri europene pe care le împărţim cu moldovenii şi ucrainenii
Publicat de CAPITAL la 14 noiembrie 2011, 16:32

Opt judeţe din România şi Ucraina şi toate raioanele Republicii Moldova pot accesa fonduri europene în valoare totală de 127 milioane de euro pentru proiecte comune, a anunţat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), într-un comunicat de presă.

Suma este prevăzută în cadrul celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte care fac parte din Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013. MDRT este Autoritate Comună de Management a acestui program.

Scopul programului este ca, în contextul unor graniţe sigure, să stimuleze potenţialul de dezvoltare al zonei de frontieră, prin favorizarea contactelor între partenerii de pe ambele părţi ale graniţelor, pentru îmbunătăţirea situaţiei economice şi sociale şi a mediului înconjurător.

Priorităţile stabilite de comun acord de către reprezentanţii celor trei state participante sunt: Către o economie mai competitivă a zonei de frontieră; Mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi Promovarea activităţilor "people to people".

Pot fi selectate pentru a implementa proiecte judeţele româneşti Botoşani, Galaţi, Iaşi, Suceava, Tulcea şi Vaslui, iar din Ucraina – oblasturile Odessa şi Chernivetska. Totodată, întreg teritoriul Republicii Moldova poate beneficia de fondurile europene.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.