Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, cu 264 de voturi pentru, unul împotrivă şi nicio abţinere, legea de adoptare a ordonanţei de urgenţă privind Fondul Proprietatea, care creează premisele distribuirii dividendelor pentru anii 2008 şi 2009.

Astfel, Fondul Proprietatea (FP) va acorda dividende pentru anii 2008 şi 2009 şi se va lista la Bursa de Valori Bucureşti în acest an.

„În şedinţa de azi, 23 iunie 2010, a plenului Camerei Deputaţilor a fost aprobată Legea de adoptare a OUG 81/2007, cu amendamentele votate în comisiile care au întocmit raport la această lege. Urmează ca legea să meargă la preşedinţie pentru promulgare, ulterior rămânând să fie publicată în Monitorul Oficial. Estimăm că publicarea se va petrece în a doua jumătate a lunii iulie”, precizează un comunicat semnat de directorul general al FP, Ionuţ Popescu.

Potrivit Fondului, imediat după intrarea în vigoare a legii, va fi convocată adunarea generală a acţionarilor (sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie), care va avea pe ordinea de zi teme ca modificarea actului constitutiv pentru preluarea administrării Fondului Proprietatea de către Franklin Templeton, stabilirea mărimii dividendelor aferente anilor 2008 şi 2009 , precum şi listarea Fondului în acest an la Bursa de Valori Bucureşti.

SURSA: Agerpres