Fondatorul Subway, răpus de leucemie

Fondatorul Subway, răpus de leucemie
Publicat de Bogdan Biszok la 16 septembrie 2015, 11:10

Fred DeLuca, fondatorul primului lanţ de fast-food din lume – Subway – a murit luni la 67 de ani, după exact jumătate de secol de la deschiderea primului său local.

Grupul a informat că Fred DeLuca s-a îmbolnăvit în 2013 şi suferea de leucemie. El a rămas PDG al lanţului de fast-food şi nu a abandonat postul de director general decât în iunie, în favoarea surorii sale, Suzanne Greco.

În urmă cu jumătate de secol el a pus bazele primului lanţ de fast-food din lume, cu 44.270 de restaurante revendicate de Subway în întreaga lume, faţă de 'peste 36.000' ale McDonald's. Subway funcţionează ca majoritatea lanţurilor de mâncare rapidă, în sistem de franciză. Grupul nu deţine propriile restaurante, care sunt gestionate de independenţi.

Frederick DeLuca a crescut într-un cartier din Brooklyn şi avea doar 17 ani când a deschis 'Pete's Super Submarines' în  Bridgeport (Connecticut, nord-est), cu 1.000 de dolari împrumutaţi de la părinţi. Conceptul a cunoscut repede succesul datorită preţurilor mici, porţiilor generoase şi unei politici de marketing abile.

Grupul a lăsat să se înţeleagă că sandvişurile servite în local sunt preparate la cererea clientului şi sub ochii lui, impunând sloganul: 'eat fresh'. Subway a încercat astfel să se prezinte ca un restaurant unde se poate mânca sănătos, deşi băuturile carbogazoase şi cartofii prăjiţi au încă un loc rezervat.

Pentru a impune acest concept s-a folosit de ambasadorul său, Jared Fogle, un tânăr care a declarat că a slăbit peste 110 kg (cântărea 193) mâncând doar sandvişuri de la Subway. Timp de zece ani, începând din anul 2000, Jared Fogle, care nu s-a mai îngrăşat de atunci, a filmat zeci de spoturi promovând Subway.AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.