Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu le-a spus experţilor internaţionali că pentru România cel mai important lucru trebuie să fie în prezent implementarea unor măsuri care să genereze creştere economică sustenabilă.

"În cadrul întrevederii, reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale au afirmat că România va trebui să-şi îndeplinească angajamentele existente pentru a putea încheia un nou acord, având în vedere că, în cadrul actualului program, mai multe reforme structurale nu au fost finalizate conform graficului stabilit. Experţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale au mai spus, de asemenea, că, pentru a obţine creştere economică, România are nevoie de o creştere a productivităţii, de investiţii de capital în productivitate, dar şi investiţii în capitalul uman", se mai arată în comunicatul citat. FMI: "Principala provocare pentru România este să treacă de la austeritate şi stabilitate macroeconomică la creştere şi creare de locuri de muncă"

Potrivit Preşedinţiei, şeful delegaţiei FMI, Erik de Vrijer, a subliniat în discuţiile de la Palatul Cotroceni faptul că este foarte important să se realizeze reforma sistemului de sănătate, dar şi ca actualul sistem de educaţie să formeze persoane cât mai bine pregătite pentru a răspunde cerinţelor existente pe piaţa muncii.

Traian Băsescu a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a FMI, CE şi BM. Traian Băsescu, delegaţiei FMI: "Ştiu că aveţi unele nemulţumiri, şi eu sunt în aceeaşi situaţie" Sursa: Agerpres