Florin Cîțu, fost premier și ministru PNL de Finanțe, atrage atenția asupra riscurilor ascunse din creșterea deficitelor și împrumuturilor guvernamentale. În analiza sa recentă, el explică de ce optimismul bazat pe media statistică poate fi înșelător pentru economiile reale. Datoria publică, spune Cîțu, nu este un joc reversibil, iar traiectoria fiecărei țări este unică și ireversibilă, expusă la șocuri care pot destabiliza sistemul.
Datoria publică și „iluzia sustenabilității”
Florin Cîțu atrage atenția că, de fiecare dată când guvernele măresc deficitele și se împrumută masiv, argumentul folosit este acela că nu există risc major, deoarece economia va crește, iar datoria va deveni mai ușor de gestionat.
Fostul premier explică însă că această viziune optimistă se bazează pe o iluzie: ideea că totul s-ar regla „în medie”, ca și cum economia ar funcționa ca un sistem ergodic, unde rezultatele pe termen lung se aliniază mediilor statistice.
„De ce datoria publică nu e un joc „în medie”: Iluzia sustenabilității
De fiecare dată când guvernele cresc deficitele și se împrumută masiv, argumentul clasic este același: „nu e pericol, economia va crește și datoria va deveni mai ușor de gestionat.”
Această viziune optimistă se sprijină pe o iluzie – ideea că totul se echilibrează „în medie”, ca și cum economia ar fi un sistem ergodic, unde rezultatele pe termen lung reflectă mediile statistice”, scrie acesta pe Facebook.
El subliniază că, în realitate, datoria publică este un fenomen neergodic. Aceasta nu se comportă ca un joc cu mai multe încercări, unde rezultatele se mediază.
„Dar realitatea este alta. Datoria publică este un fenomen neergodic: nu contează mediile ipotetice sau proiecțiile teoretice, ci traiectoria unică și ireversibilă pe care o parcurge o economie reală în timp.
Riscurile nu se disipează, ci se acumulează asimetric, iar un singur șoc poate răsturna întregul sistem. În asemenea jocuri nu există „reîncepere” – există doar drumul ireversibil al unei singure țări, prinsă în capcana propriilor decizii”, atrage atenția fostul premier.
Exemplele care demontează teoria optimistă
Pentru a-și susține punctul de vedere, Cîțu folosește comparații clare. Un jucător la ruletă poate câștiga pe termen scurt, dar dacă joacă suficient de mult, finalul este inevitabil: casa câștigă.
El a explicat că logica este similară cu jocul la ruletă: într-un grup de jucători, unii câștigă și alții pierd, însă pentru fiecare participant care continuă suficient de mult, rezultatul este inevitabil, iar casa câștigă.
În cazul datoriei publice, pe hârtie poate părea sustenabilă „în medie”, dar pentru o singură economie, expusă în timp real la șocuri interne și externe, riscurile se acumulează până la punctul critic.
„Un exemplu simplu ilustrează această logică: într-un grup de oameni care joacă la ruletă, în medie unii câștigă, alții pierd. Dar pentru un singur jucător care continuă suficient de mult, rezultatul este inevitabil: casa câștigă, iar jucătorul ajunge la faliment.
Datoria publică funcționează la fel. Pe hârtie poate părea sustenabilă „în medie”, dar pentru o singură economie, expusă în timp real la șocuri externe și interne, riscurile se adună până la punctul de rupere”, explică el.
Exemplele internaționale confirmă teoria. Grecia, în 2009, părea sigură cu o datorie de 115% din PIB. Totuși, o criză de încredere a dus la prăbușirea economiei: PIB-ul s-a redus cu 25%, șomajul a urcat la 27%, iar datoria a explodat la peste 180% din PIB. Argentina a repetat ciclul de deficite și default-uri, acumulând nouă falimente suverane în istoria sa modernă.
„Grecia e exemplul clasic. În 2009 părea „sustenabilă” cu datorie de 115% din PIB. Un șoc și lipsa de încredere au prăbușit economia: PIB-ul a scăzut cu 25%, șomajul a ajuns la 27%, iar datoria a urcat la peste 180% din PIB. Argentina a repetat aceeași poveste în buclă – deficite cronice, finanțare externă și nouă default-uri în istorie”, scrie el.
România și riscurile din 2025
Florin Cîțu avertizează că România se află acum pe o traiectorie asemănătoare. Potrivit lui Florin Cîțu, România se confruntă în prezent cu propria versiune a acestei probleme. Deficitul bugetar după primele șase luni din 2025 a fost de 3,68% din PIB, iar estimările pentru întregul an se apropie de 9%.
Datoria publică a depășit pragul simbolic de 1.000 de miliarde de lei în aprilie și se apropie de 56% din PIB, cu tendința de a urca spre 80% până în 2030.
Deși piețele par liniștite în acest moment, fostul premier avertizează că această aparentă stabilitate ar putea fi doar preludiul unor tensiuni economice: dependența de fonduri europene, presiunile inflaționiste și măsurile de austeritate nu rezolvă problemele structurale, ci doar amână momentul unei ajustări inevitabile.
„România de astăzi trăiește propria versiune a acestei probleme. Deficitul bugetar a fost de 3,68% din PIB după primele șase luni din 2025, cu estimări aproape de 9% pentru întregul an. Datoria publică a depășit pragul simbolic de 1.000 de miliarde de lei în aprilie și a ajuns la aproape 56% din PIB, cu tendința să urce spre 80% pana in 2030”, notează el.
În aprilie, datoria publică a depășit pragul simbolic de 1.000 de miliarde de lei, ajungând la 56% din PIB. Prognozele arată o posibilă creștere spre 80% până în 2030.
În timp ce piețele financiare par liniștite, fostul premier atrage atenția că „această liniște poate fi doar preludiul furtunii”. Dependenta de fonduri europene, presiunile inflaționiste și noile măsuri de austeritate oferă doar timp, nu soluții structurale.
Contraexemplele: SUA și Japonia
Există însă și situații care par să contrazică logica generală. Japonia, de exemplu, deși are o datorie care depășește 250% din PIB, nu s-a prăbușit, deoarece beneficiază de o monedă proprie, de un bazin intern de creditori și de o bancă centrală care achiziționează masiv titluri de stat.
În cazul Statelor Unite, avantajul constă în dolarul ca monedă de rezervă globală, ceea ce le permite să gestioneze deficite mari fără a pierde încrederea investitorilor. Totuși, pentru majoritatea țărilor, inclusiv România, astfel de iluzii legate de medii pot fi periculoase. Deficitele repetate nu se compensează automat, iar riscurile se acumulează.
Florin Cîțu: disciplina fiscală, singura cale
Fostul premier subliniază că deficitele repetate nu se compensează singure și că pierderea încrederii investitorilor vine brusc, prin șocuri.
„Ajustarea nu se face printr-un calcul elegant, ci prin șoc: costuri de împrumut explodate, austeritate forțată și recesiune adâncă”, avertizează el.
Pentru România, mesajul este clar: disciplina fiscală nu este o opțiune ideologică, ci o strategie de supraviețuire. Într-o lume economică neergodică, unde nu există „în medie”, datoria publică nu devine mai ușor de dus doar prin speranțe.
„Cine se bazează pe această iluzie pariază, inevitabil, împotriva timpului”, încheie Florin Cîțu.
