Taximetriştii bucureşteni se mobilizează pentru a face faţă creşterii semnificative a numărului de comenzi ce vor fi primite în cursul zilei de marţi, din cauza grevei generale de la Metrorex, au declarat pentru capital.ro reprezentanţii celor mai mari companii de profil. Numărul maşinilor aflate în trafic în mod normal ziua va fi suplimentat cu taxiuri ce lucrează în schimbul de noapte, sau angajaţii vor fi chemaţi din concedii.

Taxi 2000 cheamă la muncă taximetriştii de noapte

Potrivit directorului companiei Taxi 2000, Robert Negheşi, angajaţii care lucrau noaptea au fost anunţaţi încă de săptămâna trecută că marţi vor munci ziua, pentru a face fată numărului crescut de clienţi. Mai mult, Taxi 2000 va încerca să creeze mici staţii taxi în zona gurilor de metrou, astfel încât accesul căătorilor să fie cât mai facil.

„Noi avem două schimburi: Unul de noapte şi unul de zi, iar într-un schimb avem circa 700 de maşini. Vom încerca să trecem pe program de zi jumătate din maşinile de noapte, pentru a face faţă cererii”, a spus, pentru capital.ro, Robert Negheşi.

Meridian Taxi: gata cu concediile! 

Directorul companiei Meridian Taxi, Lucian Marin, a menţionat că firma sa a mai trecut prin astfel de situaţii şi va fi pregătită.

„Ne aşteptăm să crească foarte mult traficul şi am făcut un anunţ prin care ne-am chemat angajaţii din concediu. Deşi aceştia nu sunt foarte mulţi, este important să fie în trafic, pentru a face faţă comenzilor primite. […] Într-un interval de 24 de ore avem aproximativ 1.300 de maşini în stradă. Dintre acestea, 70% lucrează ziua şi 30% noaptea”, a explicat Marin.

Marin a mai spus că şi în cazul companiei sale, jumătate din numărul maşinilor ce lucrează noapte vor fi transferate ziua, iar acest lucru a fost solicitat chiar de şoferi.

Taxi Leone: 100 de maşini în plus

La rândul său, directorul companiei Taxi Leone, Cornel Busuioc, este mai rezervat. Cu toate că se aşteaptă la creşterea numărului de comenzi primite, este de părere că această problemă este una de probabilitate.

„Ne aşteptăm la mai mulţi clienţi, dar majoritatea celor care circulă în mod normal cu metroul vor apela marţi la serviciile RATB, iar o altă parte considerabilă a acestora vor circula cu propriile maşini”, a explicat directorul Taxi Leone.

Cu toate acestea, Cornel Bucuioc a spus că şi compania sa va suplimenta numărul de maşini care vor fi în trafic ziua. Dintr-un total de 550 de taxiuri, 250 au în mod normal program de noapte, însă o sută dintre acestea vor fi pe stradă marţi.

Te-ar putea interesa și: