Valoarea din prospectul emisiunii a fost de 500 de milioane de euro, dar băncile au subscris mai mult de dublul sumei, respectiv 1,071 miliarde de euro. 

Statul nu a mai emis obligaţiuni în euro pentru piaţa internă din august 2014. Atunci, MFP a împrumutat 250 de milioane de euro de la bănci pe patru ani şi jumătate, la un randament mediu de 2,19% pe an. 

Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de 5,45 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna februarie 2016, din care 5 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 450 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. 

În anul 2016, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de MFP pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,8% din PIB (circa 21 miliarde de lei), care urmează să fie finanţat în proporţie de 50% de pe piaţa internă şi 50% de pe cea externă, precum şi de nivelul refinanţărilor de titluri de stat scadente în 2016 denominate în lei şi euro, în sumă de circa 38 miliarde lei, din care suma de circa 31 miliarde lei aferentă emisiunilor denominate în lei şi şapte miliarde lei emisiunilor denominate în euro. 

De asemenea, Ministerul Finanţelor are în vedere atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe într-un volum de 4,5 miliarde euro, în funcţie de evoluţiile şi oportunităţile oferite de aceste pieţe, ţinând cont de nivelul rambursării aferent emisiunii de euroobligaţiuni emise pe pieţele externe cu scadenţa în iunie 2016, în valoare de 1,5 miliarde euro, precum şi de necesitatea consolidării rezervei financiare în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului. 

Astfel, finanţarea din surse externe se va realiza prin programul MTN (Medium Term Notes – n. r.) care constă în emiterea de euroobligaţiuni în valoare de circa 3 miliarde euro şi trageri din împrumuturi contractate de la instituţiile financiare internaţionale de circa 1,5 miliarde euro. 

MFP mai are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48-50 miliarde lei, din care 14-15 miliarde lei certificate de trezorerie şi 34 – 35 miliarde de lei obligaţiuni benchmark. AGERPRES