Preşedintele Bundesbank a ajuns să fie în ţara sa portdrapelul euroscepticilor de dreapta. Germanii şi-au dat seama că BCE nu va continua să fie o reîncarnare a Bundesbank. Încă o dată se dovedeşte că zona euro este destinată să fie o ”căsătorie” nefericită. Oare un divorţ nu ar fi mai bun, oricât de devastator ar fi?, se întreabă editorialistul britanic.

Dacă problema este abordată din punctul de vedere al germanilor, se impune distincţia între argumente nefondate şi valabile. După cum a demonstrat economistul belgian Paul de Grauwe într-un articol recent este uşor să găseşti exemple nefondate. De Grauwe se întreabă dacă acumularea de credite cu exteriorul în interiorul Sistemului european al Băncilor centrale nu înseamnă că Germania va avea mult de pierdut în cazul unei separări de zona euro. Răspunsul lui este: nu.

În primul rând, Germania a acumulat credite cu restul lumii – şi cu celelalte ţări ale zonei euro – nu prin contabilitatea internă a Băncii centrale, ci prin excedentele puternice în balanţa externă. Germanii conduc două activităţi: exportă bunuri, lucru pe care ştiu să-l facă foarte bine, şi împortă credite financiare, lucru pe care îl fac rău. Pe scurt, excedentele Germaniei îi expun pe germani unui risc financiar. Dar echilibrele în cadrul Eurosistemului nu sunt un bun indicator al acestui risc. Ele au explodat, spune De Grauwe, din cauza fluxurilor financiare speculative, nu din cauza dezechilibrelor de cont curent.

Al doilea lucru ce trebuie spus este că toate acestea nu-i vor expune pe contribuabilii germani riscului de pierderi uriaşe. Valoarea pasivelor Bundesbank – baza monetară – nu depinde de valoarea activelor sale. Valoarea banilor depinde de puterea lor de cumpărare.

Pericolul pentru Germania, în eventualitatea unei rupturi a zonei euro, este că ar putea exista un exces de valută germană din cauza încercărilor nerezidenţilor de a-şi converti banii în noua monedă. Dar Bundesbank poate împiedica acest lucru limitând conversia doar la rezidenţii din Germania. În acel moment pierderile ar cădea asupra rezidenţilor din ţările care vor vedea prăbuşindu-se valoarea respectivelor monede noi.

”Sunt de acord cu teza profesorului de Grauwe”, scrie editorialistul britanic. Dar s-ar putea inversa: dacă germanii au acumulat credite fără valoare prin excedente uriaşe în balanţa externă, poate că ar fi fost mai bine să nu aibă aceste excedente. În mod similar, faptul că Germania poate ieşi fără a suporta unele dintre dezastrele de care se tem oamenii face din ieşirea din zona euro o opţiune posibilă.

Charles Dumas de la ”Lombard Street Research” susţine că euro a încurajat Germania să adopte o strategie mercantilistă costisitoare, în detrimentul cetăţenilor săi şi al productivităţii economiei. Dumas observă că venitul real disponibil în Germania a crescut foarte puţin din 1998 încoace. La fel şi consumul real. Chiar şi productivitatea pe oră între 1999 şi 2011 a crescut în Germania mai lent decât în Marea Britanie sau SUA, probabil deoarece o parte din zona euro a protejat întreprinderile de dezavantajele unei monede puternice.

Stagnarea salariilor reale, rigoarea în conturile publice şi existenţa unor rate ale dobânzii relativ ridicate au frânat puternic cererea. Dar acum tratamentul necesar pentru relele zonei euro va necesita o inflaţie mai mare în Germania (lucru pe care germanii nu l-ar vedea cu ochi buni), recesiuni deflaţioniste prelungite pe pieţele majore ale zonei euro şi transferuri crescânde de resurse publice către parteneri. Toate acestea înseamnă că avantajele atât economice cât şi politice ale euro nu sunt cele pe care le-ar fi dorit autorităţile germane. Lucrul cel mai rău este că în faţă stau ani de conflicte privind ‘planurile de salvare’, restructurările datoriei, reformele structurale şi nepopularele ajustări de competitivitate. Poate că un divorţ dureros va fi cu adevărat mai bun decât toate acestea.

Aşa crede Dumas. În opinia sa, a reveni la o marcă puternică va duce la o contracţie a profiturilor, o creştere a productivităţii şi o creştere a veniturilor reale ale consumatorilor. În loc să se împrumute banii economisiţi garantaţi de excedente unor străini cheltuitori, germanii s-ar putea bucura de un standard de trai mai ridicat la ei acasă. În plus, un astfel de scenariu va determina o ajustare rapidă de competitivitate a ţărilor din zona euro (care altfel ar merge într-un ritm prea lent), ca efect al inflaţiei în Germania şi şomajului mare la parteneri.

Analizele lui de Grauwe şi Dumas converg asupra unui punct important: dacă Germania va continua să aibă un excedent mare în balanţa externă, va acumula inevitabil credite colosale faţă de alte ţări. O mare parte dintre aceste credite se dovedesc irosite. De Grauwe are dreptate atunci când spune că acumularea de credite în cadrul Eurosistemului nu este un pericol în sine. Pericolul este reprezentat de faptul că strategia de reţinere a salariilor reale şi creştere a excedentelor externe este o fundătură costisitoare, care ar putea prejudicia economia germană. În mod sigur îi constrânge pe germani, într-un fel sau altul, să transfere resurse importante ”clienţilor” lor.

Este adevărat, ieşirea din euro este o opţiune posibilă. Dacă va fi respinsă, aşa cum se aşteaptă semnatarul articolului, în final tot se vor face multe dintre aceste ajustări, dar de o manieră şi mai dureroasă. Alternativa este uniunea transferurilor de care se tem germanii. Germania a plătit un preţ greu pentru strategia sa mercantilistă. Înăuntrul sau în afara zonei euro, această strategie nu poate – şi nu trebuie – să dureze, conchide editorialistul.
SURSA: Agerpres