Concret, din punct de vedere tehnic, se vor mări capacităţile de producţie a instalaţiilor de clorură de calciu, clorură de var, clorură ferică şi sodă caustică de la Borzeşti şi va creşte gradul de utilizare a capacităţilor la instalaţiile de polioli, oxoalcooli şi plastifianţi de la Râmnicu Vâlcea.

Această consolidare va continua în următorii 3-5 ani cu o dezvoltare reală a cifrei de afaceri de până la 1 miliard Euro prin investiţii în noi instalaţii, atât la Borzeşti, cât şi la Râmnicu Vâlcea. Concret, se va construi o instalaţie de sare recristalizată, instalaţii de pesticide la Borzeşti şi instalaţii de oxid de etilenă şi de olefine la Râmnicu Vâlcea unde se vor repune în funcţiune fabricaţiile de pe fluxul PVC. Programul investiţional preconizat se ridică la peste 275 milioane Euro.

Compania Română de Chimie va atrage în aceast structură şi alte combinate chimice din ţară, urmând să fie elaborată o politică sincronizată de investiţii, de dezvoltare a bazei tehnico-ştiinţifice şi de învăţământ tehnic, necesare creşterii relevanţei regionale a Romaniei în acest domeniu.

Mai concret, investitorul S.C. Chimcomplex S.A. Borzeşti are pregătite două pachete postprivatizare. Un prim pachet investiţional vizează finanţarea celor 22 de obiective identificate în urma auditului la Oltchim. Scopul – reechilibrarea coerentă a combinatului şi poziţionarea acestuia pe un profit real.

“Estimarea noastră este că, în primele 6 luni de la preluare, odată cu finalizarea măsurilor de investiţii din primul pachet, Oltchim va reintra pe o poziţie de echilibru, devenind bancabil”, a afirmat preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă.

Din acest moment, se va lansa cel de-al doilea pachet care echvalează în proiecţiile Chimcomplex peste 275 milioane de Euro.

“Aceste investiţii se referă la construirea unor noi instalaţii de etilenoxid, metanol, apă oxigenată sau la repornirea fluxului PVC, investiţii care vor aduce schimbari în bine în funcţionarea directă a Oltchim şi pentru mediul inconjurator”, arată Virgiliu Băncila.

 

“În aceste condiţii, este evident că nu vom reduce niciun salariu şi nu se pune problema de nicio concediere. Din contră, angajaţii Oltchim vor fi preluaţi integral, iar salariile acestora menţinute. Ne dorim chiar să creştem veniturile tuturor celor care doresc să se implice activ în restructurarea pozitivă a companiei.

Aşa cum s-a întâmplat şi în 2003, la privatizarea Chimcomplex, aşa vom face şi la Oltchim: vom şti să asigurăm lin şi cu succes tranziţia de la sistemul de stat la cel privat”, a subliniat Virgiliu Băncilă.

“Tocmai de aceea sunt optimist şi cred în bunele intenţii ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari şi ale creditorilor Oltchim faţă de viitorul acestui Combinat – fanion al industriei chimice româneşti şi al tuturor oamenilor din Râmnicu Vâlcea dependenţi în mod direct de buna funcţionare a acestuia. Oferta pe care o vom depune este una corecta, sustenabilă şi bine asumată, iar faptul ca avem resursele umane, know-how- ul şi resursele financiare, ar trebui să fie hotărâtor în luarea unei decizii, astfel încât Oltchim împreună cu Chimcomplex să redevina acel etalon  pe care îl merită industria chimică românescă pe plan intern şi regional”, a mai spus Virgiliu Băncilă.

Despre SC Chimcomplex SA Borzeşti, membră a Grupului SCR: este unul dintre fabricanţii importanţi de produse chimice din România şi Europa de Sud-Est, cu o experienţă de peste 60 de ani în industria chimică. Activitatea principală a S.C. Chimcomplex S.A. Borzeşti constă în fabricarea şi comercializarea produselor clorosodice, a clorurilor anorganice, alchilaminelor şi a solvenţilor organici. Principalele produse sunt soda caustică şi clorul, care se obţin printr-un procedeu modern de electroliză cu membrane schimbatoare de ioni.