Fermierii merg la Cotroceni. Au fost chemați la discuții de echipa lui Nicușor Dan. Ce revendicări au agricultorii
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin
Fermierii care protestează în București schimbă miercuri locul discuțiilor cu autoritățile. După ce au depus marți o listă cu 16 revendicări la Guvern și așteptau un răspuns din partea Executivului, reprezentanții agricultorilor au fost chemați la Palatul Cotroceni.
Întâlnirea este programată pentru ora 11:00, potrivit lui Ionică Sterp din Bihor, unul dintre liderii crescătorilor de ovine. Acesta a declarat pentru News.ro că fermierii se vor prezenta la sediul Administrației Prezidențiale la ora stabilită. Informația privind invitația transmisă de echipa președintelui Nicușor Dan a fost relatată miercuri dimineață de News.ro.
Discuțiile de la Cotroceni vin după o zi tensionată în Piața Victoriei. Protestul fermierilor de marți a fost marcat de incidente între o parte dintre persoanele prezente și jandarmi. Mai multe persoane au fost ridicate de forțele de ordine, iar trei bărbați despre care Jandarmeria a transmis că au avut un comportament necooperant și recalcitrant au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 11.000 de lei.
Înainte de invitația la Cotroceni, protestatarii așteptau pentru miercuri dimineață un semnal din partea Guvernului în legătură cu solicitările depuse cu o zi înainte.
Fermierii au venit cu 16 revendicări
Lista agricultorilor a ajuns marți, în jurul orei 10:00, la Registratura Guvernului. Solicitările vizează mai multe probleme cu care spun că se confruntă crescătorii de animale.
Printre principalele cereri se numără redeschiderea urgentă a exportului de ovine, fără restricții privind comercializarea, precum și oprirea uciderii oilor. Fermierii solicită și ca ANSVSA să nu mai impună crescătorilor de animale taxe pentru acțiunile sanitar-veterinare obligatorii.
Pe lista făcută publică de Asociația Agricolă Țara Loviștei se mai află modificarea legislației privind vânătoarea și scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate.
Discuțiile cu echipa prezidențială au loc după ce Nicușor Dan a intervenit public marți, în urma violențelor produse la manifestația din Piața Victoriei. Președintele a condamnat incidentele, dar a descris protestul drept unul pornit din nemulțumiri legitime.
Nicușor Dan, după violențele din Piața Victoriei
Președintele a reacționat marți după-amiază la incidente și a cerut sancționarea actelor de violență și vandalism. Mesajul său a vizat atât comportamentul violent al unor persoane prezente la manifestație, cât și ceea ce a descris drept tentative de amplificare politică a tensiunilor.
„Violenţele pe care le vedem astăzi în Piaţa Victoriei sunt extrem de grave. Condamn cu toată fermitatea astfel de acţiuni şi orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă. Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism, sunt inacceptabile şi trebuie sancţionate drastic, conform legii. Nicio nemulţumire nu poate justifica un astfel de comportament şi punerea în pericol a celorlalţi cetăţeni aflaţi în stradă”, transmitea preşedintele Nicuşor Dan.
Șeful statului a criticat separat și ceea ce a calificat drept instigare la violență din partea unor politicieni.
„La fel de gravă şi condamnabilă este instigarea la violenţă şi încercarea unor politicieni iresponsabili de a amplifica artificial tensiunea socială pentru a deturna un miting legitim pornit din nemulţumiri legitime”, mai spunea Nicuşor Dan.
Președintele a arătat, totodată, că protestul reprezintă un drept într-o societate democratică, dar că manifestațiile trebuie să rămână pașnice. El a făcut referire și la contextul social, economic și politic, despre care a afirmat că a generat frustrări în societate.
Nicușor Dan a atras atenția și asupra limbajului urii promovat în spațiul public și în mediul online, despre care a spus că ajunge să producă efecte și să se transforme în acțiuni regretabile.
„Fac un apel la raţiune şi la responsabilitate. Calea dialogului rămâne singura care poate oferi soluţii”, mai spunea preşedintele.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.