Fermierii afectați de secetă vor fi despăgubiți. Orban a spus când vor primi banii

Fermierii afectați de secetă vor fi despăgubiți. Orban a spus când vor primi banii
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 18 iulie 2020, 23:05

Fermierii afectați de secetă vor fi despăgubiți. Orban a declarat, astăzi, că la rectificarea bugetară vor fi alocați banii pentru toți românii.

Banii vor ajunge la cei afectați după ce Comisia Europeană își va da acordul. Vorbim despre o sumă de peste 1,32 miliarde de lei.

„Mi s-a pus întrebarea referitoare la plata despăgubirilor pentru secetă. Aici nu putem să dăm despăgubirile imediat, când vrem noi, pentru că foarte mulţi fermieri lucrează pământul sub diferite forme juridice, societăţi comerciale şi acordarea ajutorului îmbracă forma unui ajutor de stat şi are nevoie de aprobarea Comisiei Europene. Noi la rectificare vom aloca sumele necesare, peste 1,2 miliarde, pentru a putea face plăţile şi imediat când vom primi acordul Comisiei Europene, vom face plăţile către toţi fermierii care au fost afectaţi de secetă”, a afirmat Orban, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Călăraşi.

Fonduri europene pentru dezvoltarea agriculturii

„Vor fi bani europeni, vom fi pregătiţi să îi absorbim cât mai repede, bani europeni atât pentru irigaţii cât şi pentru desecări, pentru combaterea eroziunii solului. Sperăm să putem obţine finanţări şi pe combaterea deşertificării, pentru că ne confruntăm cu un pericol de deşertificare, în special în zone din Sudul României”, a anunţat Orban.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.