Declarația a fost făcută de Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, un cunoscut adversar al Rusiei, într-un interviu pentru Politico.eu.

Florin Cîţu a declarat că “va investiga influența guvernului rus pe piețele energetice ale țării în 2020”, fără ca publicaţia să-l citeze cu ghilimele pentru această afirmaţie. Potrivit Politico, “Cîțu a mai spus că România rămâne membru al Băncii Internaționale de Investiții cu sediul la Budapesta, condusă de Kremlin. Cu toate acestea, printre primele mișcări ale lui Cîțu, în calitate de ministru, a fost anularea mai multor proiecte care implică banca și plecarea sa din boardul ei, numind un secretrar de stat în locul lui”. Cîţu a mai declarat că că va susține sancțiunile propuse de UE la adresa oficialilor ruși suspectați de corupție și abuzuri ale drepturilor omului, celebra lege Magnitsky,  un proiect numit aşa după numele avocatului Sergei Magnitsky, care a murit în închisoare în urma loviturilor administrate de gardieni, privat fiind de îngrijire medicală, după cum mai scrie Politico.

Este pentru prima dată când un ministru al Guvernului României vorbeşte despre cercetarea influenţei ruseşti asupra pieţelor de energie din România. Ministrul Finanţelor nu a specificat la ce se referă, dar atât unii politicieni cât şi media au remarcat că, după introducerea celebrei OUG 114/2018, care a plafonat preţurile la gazele din producţia internă şi  obligat producătorii români să aloce mare parte din producţie, la preţuri mici, consumatorilor casnici, importurile de gaze ale României, care au ca unică sursă Gazprom, au crescut.

Cîţu l-a acuzat pe fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, că, prin numirea sa în board-ul Băncii Internaţionale de Investiţii a Rusiei, banca are statut privilegiat, nu plăteşte impozite şi nu e reglementată de BNR. În replică, Eugen Teodorovici a declarat că banca respectivă nu plăteşte taxe în România pentru că nu are sediul aici. „E o persoană care ar trebui interzisă în spațiul public. A fost dată afară din bănci, interzis de BNR pentru că a speculat pe leu”, l-a atacat Teodorovici pe Cîţu. El l-a mai numit pe actualul ministru, atunci parlamentar în Opoziţie  „chiparos” şi „urât” şi „prost”.


Te-ar putea interesa și: